La 76 de ani, profesorul universitar Ilie Popescu, este un adevărat simbol al românismului în nordul Bucovinei. A fost deportat în Nordul Kazahstanului, împreună cu mama și alți 7 frați ai săi, deoarece tatăl lor, arestat la 1 aprilie 1941 și condamnat la moarte prin împușcare,  era parte a unui grup antisovietic și ar fi încercat să ”trădeze”.

”Mama cu opt copii, printre care și eu în vârstă de 7 ani, fratele Costică de 5 ani. Distanța dintre noi era de 2 ani și jumătate. Am fost arestați noaptea, ne-au aruncat în închisoarea din Cernăuți, după care am ajuns la Lvov, după care la Harkov. Prin închisori am umblat vreo 4 luni înainte de a ajunge în Kazahstan, pe un ger cumplit aruncați să înghețăm și să murim. Am ajuns acolo, împreună cu mii de români nevinovați, între Scila și Caribda: ori înghețam ori muream de foame”, își amintește profesorul Ilie Popescu.

Drama prin care a trecut în gulagul sovietic, și mai ales imaginile cu mamele care încercau disperate să-și protejeze copii, l-au marcat atât de mult, încât acum, ajuns la o vârstă onorabilă, Ilie Popescu a ridicat, din propria pensie, monumente în memoria celor care au avut de suferit de pe urma regimului totalitar de ocupație, și mai ales în memoria tuturor acelor mame deportate împreună cu copii. Unul din monumente sub forma unei cruci,  l-a ridicat în localitatea Lunca, unde se presupune că ar fi fost împușcați, pe malul Prutului, peste 400 de români bucovineni.

A doua Cruce-monument se află la Hliboca, unde sute de localnici împușcași de sovietici în pădurea de lângă Fântâna Albă,  au fost aduși și aruncați, unii încă vii,  într-o groapă comună. La Privorochea, Dimca, și Pătrăuții de Jos (satul de baștină al profesorului), de asemenea se înalță câte un monument ridicat din pensia lui Ilie Popescu.

”M-am gândit că multe mame au murit salvându-și copiii de la moarte. Și am scris așa pe monumente: În memoria tuturor mamelor care s-au jertfit pentru salvarea copiilor de la moarte sigură în gulagurile regimului stalinist. Eu am văzut că mama nu mânca, ce găsea ne vâra nouă în gură, să nu murim de foame. Am văzut că și alte mame mureau, iar copiii rămâneau în viață.În închisoare noi am fost 9 suflete, dintre care 3 au fost judecați, și doar ei primeau mâncare, ceilalți șase nu primeau nimic. Mama împărțea cele trei polonice de mâncare la ceilalți 8 copii, și ea nu mânca mai nimic. A slăbit, aproape că era moartă. Am scris pe cruce în memoria tuturor mamelor, nu doar a celor românce, și celor ucrainene, și celor poloneze”, mărturisește în continuare Ilie Popescu.

Monumentele în memoria mamelor au în vârf  o cruce, iar mai jos pe placa de granit este zugrăvit chipul unei mame ținând un copil pe brațe, iar pe postament, doi îngeri din bronz, de o parte și de alta a chipului acestei mame.

Ilie Popescu, care din 2010 este și președintele Societății Regionale ”Golgota” din Cernăuți mai crede că lecțiile de istorie ar trebui să înceapă în fiecare an la astfel de monumente, pentru ca noile generații să înțeleagă mai bine dramele din istora recentă a poporului român. Totodată, în lecturile obligatorii ale elevilor ar trebui, în opinia profesorului Popescu, să fie incluse texte despre deportări, dar și întâlniri cu supraviețuitori, tot mai puțini pe an ce trece...

Ilie Popescu s-a născut la 15 iulie 1939 în satul Pătrăuții de Jos, județul Storojneț, astăzi regiunea Cernăuți din Ucraina. Doctor în științe, de-a lungul carierei de profesor universitar, Ilie Popescu a publicat peste 380 de lucrări care au văzut lumina tiparului în Republica Moldova, Ucraina, România și Rusia. A abordat diverse domenii de activitate - lingvistică, filologie, filosofie, teologie, istorie, abordări ce se regăsesc în 24 de cărți.

AUDIO: Ascultați un interviu cu profesorul Ilie Popescu despre ororile regimului sovietic, realizat la Cernăuți de reporterul Radio Chișinău, Ina Guțu.