Documentul care atestă preocuparea pentru organizarea de concursuri ecvestre este "Anaforaua Sfântului Cârmuitoru nr. 51" din 1841, care încuviința "oarecari regule pentru îmbunătățirea soiurilor vitelor, prin care să statornicească nu numai Ipodromii la Iași, Fălticeni și Galați, ci și premii pentru caii ce s'ar deosebi în alergări". Desfășurarea a tot mai numeroase întreceri determină apariția la Iași, în 1851, a "Reglementului alergărilor de cai, de unu comitetu de încurajare pentru reproducerea (plodirea) și îmbunătățirea rasei cailor", iar în 1862 a unui nou regulament, de data aceasta sub egida Jockey Clubului Român, înființat la 5 ianuarie 1875.

Pentru organizarea primelor concursuri sportive din țările românești nu s-au găsit documente doveditoare. În 1847, la Iași, apare, însă, o broșură denumită "Despre ipodromie sau alergări de cai", care conține informații privind organizarea și desfășurarea curselor de cai și despre îmbunătățirea rasei cailor (I. Todan, 1970).

Unirea Principatelor, precum și scăderea numărului de cai de rasă, au dus la deplasarea centrului de greutate al hipismului românesc la București, unde, în 1871, ia ființă "Societatea Equestră Română", care, după patru ani, își va schimba denumirea în Jockey Club, continuând să-și aducă o substanțială contribuție la dezvoltarea hipismului nostru, prin organizarea de concursuri, prin editarea unor materiale de popularizare pentru îmbunătățirea rasei cailor în România.

Apariția primelor societăți ecvestre în țara noastră și organizarea de numeroase concursuri, începând de la jumătatea veacului trecut, au avut consecințe importante pentru hipismul românesc, susține 'Enciclopedia Educației Fizice și Sportului.

În plus, construirea hipodromurilor de la București, Iași, Constanța, Brăila, Craiova, Botoșani, Târgoviște, Giurgiu și altele a dus la apariția unor competiții mai întâi de dresaj, apoi de concurs complet și sărituri. De aceea, în aceste orașe au apărut și primele societăți hipice care, ulterior, s-au numărat printre membrele fondatoare ale Federației Equestre Române.

Enciclopedia mai sus-citată arată că în apariția și dezvoltarea călăriei românești, un rol important a revenit școlilor de cavalerie. Printre cele mai vechi din România se află "Școala Militară de Infanterie și Cavalerie" înființată la București în 1847 și "Școala Militară de Cavalerie" de la Iași (1875). Un moment important de referință al istoriei călăriei din țara noastră îl constituie înființarea, în anul 1872, a "Școlii Speciale de Cavalerie" din București, al cărei sediu se afla la cazarma Malmaison. Din păcate, după patru ani, ea își încetează activitatea, până în 1883, când se reînființează, fiind amplasată în clădirea "Școalei de Aplicație și Geniu" din Calea Griviței.

Concursurile hipice (naționale și internaționale) din perioada 1909-1912, și anii 1914, 1915 și 1919 scot în evidență valoarea călăreților români în probele de dresaj, sărituri și sărituri în înălțime, vânătoare călare (cpt. Soutz, cpt. Al. Ghica, cpt. Chiciu, slt. Radu, cpt. Filip Iacob - în proba de ''steeple chase'').

După Primul Război Mondial, concursurile hipice se reiau în 1922. În anul următor se amenajează un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două de la Băneasa, primul construit în 1906. După 1924, se dispută anual concursul hipic național. Activitatea internațională se intensifică. Astfel, la concursurile de la Poznan și Varșovia (1929), cpt. Constantinescu ocupă trei locuri I. Succese similare se obțin în 1930 la Nisa și Roma. Datorită performanțelor călăreților militari, această ramură sportivă își dobândește notorietate internațională, între 1935 și 1940, echitația din România atinge apogeul.

În afară de concursul hipic național, apare o altă competiție importantă ce se va numi "Campionatul calului de arme", care a debutat la București în 1925, a continuat tot aici în 1926, apoi la Sibiu (1927, 1928), la Galați (1929), Craiova (1930), Iași (1932), București (1933), Brașov (1935), Timișoara (1936), Arad (1937) și Constanța (1938).

''Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România'' notează că la concursul internațional din 1934, cpt. P. Kirculescu câștigă Concursul "Micii Antante" de la Constanța. În 1935, o echipă formată din P. Kirculescu, C. Apostol, T. Tudoran și C. Zahei concurează, în vederea pregătirii pentru JO de la Berlin din 1936, la concursurile de la Nisa, Napoli, Roma, Florența și Aachen, câștigând probe sau ocupând locuri fruntașe: C. Apostol ocupă locul I la Nisa, iar I. Tudoran - Cupa orașului Aachen. La JO de la Berlin, lt. H. Rang obține, după baraj, medalia de argint în "Premiul națiunilor". Succesele se repetă: Felix Țopescu - o victorie la Viena, H. Rang cucerește "Marele Premiu al orașului Aachen". Și în 1937 călăreții noștri obțin victorii la concursurile de la Paris, Bruxelles, Varșovia, Londra, Düsseldorf, Berlin, Aachen. În 1938, concursul hipic național va fi înlocuit cu concursul hipic internațional desfășurat la București, la care au participat opt echipe naționale din Cehoslovacia, Franța, Germania, Polonia, Grecia, Belgia, Italia și România (H. Rang, F. Țopescu, V. Apostol, T. Tudoran, C. Zahei, I. Epure). Succesele se repetă în 1939 și în 1940 cu acești călăreți, la care se alătură P. Kirculescu și Al. Purcherea.

Generalul G. Moruzi, inspectorul general al cavaleriei, îi consultă pe conducătorii societăților hipice și, la 12 decembrie 1930, începe Congresul de constituire al Federației Equestre Române (FER). A doua zi erau alcătuite Statutele FER, care cuprindeau o serie de prevederi în spiritul celorlalte federații sportive înființate până în acel moment în țara noastră. România devine cea de a 21-a țară afiliată la federația internațională de profil, admiterea "de jure" producându-se conform buletinelor forului mondial peste un an, în 1931.

La data înființării sale, FER cuprinde: Societățile Hipice din Botoșani (președinte N. Rosetti), Dobrogea - Constanța (președinte C. Comănescu), Iași (președinte Elena Brătianu), Târgoviște (președinte D. Rădulescu), Societatea Hipică Română - CCB (președinte Th. Eliad) și Clubul Călăreților din Brașov (președinte O. Schmidt), lor alăturându-li-se, până în 1939, Societatea Hipică Arad, Societatea Hipică Suceava, Societatea Hipică "Ardeal" (Cluj), Societatea Hipică "Oltenia", Societatea Hipică Galați, Societatea Hipică a Târnavelor (Mediaș), Cercul Hipic Oradea, Clubul Călăreților Reșița, Clubul Călăreților Sibiu, Societatea Hipică Bănățeană (Timișoara), Societatea Hipică și Centrul Arcașilor Rădăuți - Gura Humorului. În cei zece ani care au precedat marea conflagrație mondială a anilor '40, FER a beneficiat de aportul unor oameni pasionați: Gheorghe Moruzi, Constantin Ilasievici, Elena Brătianu, Th. Eliad, lacob Filip, C. Comănescu, Vasile Șendrea, C. Fortunescu, D. Tăutu și alții, care au lucrat cu sârguință pentru propășirea călăriei românești.

O dată cu constituirea Organizației Sportului Popular (OSP), după 1944, nici călăria n-a scăpat reorganizării, anul 1947 reprezentând, în fond, și reluarea activității. Conform site-ului FER, http://fer.org.ro, la 17 ianuarie 1947, ziarul "Sportul popular" publica articolul cu titlu: "Pe linia tradițională a călăreților - Sportul equestru renaște într-un spirit nou", semnat de regretatul gazetar Victor Bănciulescu. După câteva zile, la 13 februarie 1947, se reînființează Federația Equestră Română.

Biroul federal al FER era următorul: președinte - general Dumitru Popescu, secretar general - lt. col. Felix Țopescu, resortul militar - col. Eugen Gaiu, resort universitar - Dan Brăiloiu, resort sindical - Francisc Molnar, resort urban-rural - mr. Cerchez, resort școlar - prof. Lefteriu. În 1948, Jockey Clubul Român se desființează.

După trei ani se constituie Comitetul pentru Cultură Fizică și Sport (CCFS), federația fiind transformată în Comisie Centrală prin decizia din iulie 1950, cu următoarea componență: președinte - Gh. Vidrașcu și membri: Cornel Coleș, Nicolae Zidaru, I. Urdăreanu, Dan Pavlescu, Stelian Cărbunaru, Constantin Popescu, Felix Țopescu (București); Mihai Grabec (Sibiu); Valentin Baoor, Constantin Zahei (Oradea); Constantin Eftimie (Ploiești); Nicolae Elian (Constanța); Nicolae Nicula (Craiova); Ion Nedan (Târgoviște); Nicolae Dumitrescu (Sf. Gheorghe); Nicolae Oțeleanu (Caracal); Ion Ciobotaru (Bacău); Ernest Kiss, Ioan Deri (Sf. Gheorghe), Florea Pădureanu (Brașov).

În 1955, s-a construit pe Calea Plevnei din București una din cele mai frumoase baze hipice din acea perioadă din capitalele europene. În același an, pe baza respectivă s-a organizat un mare concurs hipic internațional, la care au participat călăreți de elită din 7 țări.

Site-ul http://fer.org.ro precizează că, la 2 iulie 1957, apare o hotărâre a CC al PMR și a Consiliului de Miniștri al RPR, care reorganizează mișcarea sportivă din țară. Printre măsurile adoptate se află și prevederea potrivit căreia Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de federații sportive. "Din acest moment, noua denumire a FER a fost Federația Română de Călărie (FRC), titulatură sub care se va afilia și la forul internațional". (E. Fântâneanu, 2010)

La conducerea FRC se aflau generalii: Alexandru Vasiliu, Petre Constantinescu, Marcu Stan, Constantin Zamfirescu, Dumitru Constantinescu, Zănoagă Iliescu, coloneii Gh. Niculescu, Nicolae Bădulescu, Virgil Safer, Constantin Zahei și căpitan Petre Roșea.

A urmat o perioadă cu o activitate extrem de bogată, în 1967 președinte fiind desemnat Atanasie Victor Stănculescu, iar secretar general - Dumitru Nedelea, notează ''Enciclopedia Educației Fizice și Sportului''.

În perioada 1955-1988, baza materială a federației s-a dezvoltat prin construirea mai multor arene hipice în provincie (Sibiu, Lugoj, Cluj, Târgu Mureș, Piatra Neamț, Mangalia, Miercurea-Ciuc, Teremia Mare), pe care se puteau organiza competiții de nivel internațional. S-au construit, de asemenea, maneje acoperite la Sibiu, Lugoj, Târgu Mureș și Timișoara. În calendarul competițional intern s-au introdus noi competiții de nivel republican: "Cupa României" și "Cupa Federației".

Sursa FOTO: (c) AGERPRES

În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial s-au remarcat în probele de dresaj și obstacole, pe plan intern și la numeroase concursuri hipice internaționale, călăreții: Gh. Antohi, D. Bărbuceanu, A. Costea, D. Hering, Gh. Langa, Al. Longo, M. Marcoci, N. Mihalcea, I. Molnar, V. Pinciu, D. Roșca, P. Roșea, M. Timu, D. Velicu, C. Vlad ș.a.

Sursa FOTO: (c) AGERPRES

După 1989, călăria a parcurs un drum sinuos, cu o perioadă de avânt, reliefată, pe plan internațional, de rezultate bune în competiții majore: pentru prima oară în istorie, un sportiv român fiind prezent la finala Cupei Mondiale. A urmat o perioadă de stagnare, din punct de vedere organizatoric, forul de specialitate avându-i secretari generali pe Vasile Tudor și Sorin Soveja, iar președinția fiind preluată de regizorul Sergiu Nicolaescu.

În 1991, Jockey Clubul Român (interzis în 1948) este reînființat, reluându-și rolul jucat și în trecut: îmbunătățirea rasei cailor și dezvoltarea sportului hipic, în special a curselor de galop pe hipodromul Mangalia, în colaborare cu Societatea Națională "Cai de rasă" și Loteria Națională, mai arată ''Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România''. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, Vlad Rușeanu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea)