În cele ce urmează, RADOR vă invită să cunoașteți povestea remarcabilă a acestui veritabil brand de țară.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, cluburile literare au purtat numele de Athenaeum, după academia lui Hadrian înființată la Roma în anul 135. Inițiate în cadrul academiilor din Lyon, Marsilia sau Londra, acestea erau așezăminte culturale inițial cu caracter privat, fiind apoi utilizate în scopul diseminării culturii.

Ateneul – carte postala antebelica

În România, în anul 1960, era fondată, la Iași, o societate cu numele „Ateneul Român”, pe modelele așezămintelor similare de la Torino, Madrid și Paris, printre membrii fondatori aflându-se personalități marcante ale timpului precum Petre Suciu, V.A. Urechia, Ștefan Micle sau Mihail Kogălniceanu. Societatea a avut la bază ideea organizării conferințelor publice „pentru popor”, după ideea lui Constantin Esarcu – 1836 – 1898, naturalist, medic, pedagog la Universitatea București, diplomat și om politic, membru corespondent (din 1884) al Academiei Române. La data de 15 septembrie 1860 a apărut publicația societății, purtând același nume – “Ateneul Român”.

În anul 1864 însă, activitatea societății din Iași a încetat, după ce V.A. Urechia (profesor de istoria și literatura română la Universitatea din București) este numit director general al Ministerului Instrucțiunii, la București.

Numite, la început, cursuri publice, acestea au apărut la inițiativa lui Esarcu care studiase în Franța unde obținuse titlul de doctor în medicină și licențiat în științe naturale.

Astfel, începeau la București primele cursuri gratuite, care erau organizate lângă grădina Cișmigiu pe locul caselor lui Costache Ghika – Tingirică, într-o sală mare, mobilată sumar, având drept loc pentru public băncile parcului.

Prima conferință a fost ținută de C. Esarcu, în seara de 28 ianuarie 1865 în fața unui public de aproximativ 500 de persoane, majoritatea auditoriului fiind format din femei. Tema conferinței a fost “Regnul Animal”, acesteia urmându-i 32 de prelegeri, susținute între 28 ianuarie și 22 aprilie 1865, câte trei pe saptămână, avându-i la drept conferențiari pe printre alții pe Marsillac, Gr. Racoviță, V. Urechia, Hasdeu, Em. Bacaloglu, sau I. Fălcoianu.

Conform inițiatorului „cel mai înalt scop al științelor naturale era acela de a răspândi în spirite mai multă lumină, în inimi mai multă moralitate, demnitate și independență de caracter”.

La 31 octombrie 1865 lua naștere Ateneul Român, cu 25 de „subscriitori” impărțiti în 3 secții: științifică, morală și literară, iar primul președinte delegat a fost P.S. Aurelian, iar în lunile următoare, biroul era format din Carol Rosetti – președinte, V.A.Urechia și C. Escaru – vicepreședinti, iar comitetul de redacție al revistei Ateneul – din B.P. Hasdeu, C. Esarcu și poetul N. Nicoleanu.

Trebuie spus că activitatea lui Rosseti a fost una remarcabilă, acesta introducând, printre altele, premiile pentru traducerea operelor lui Seutoniu, Tacit sau Jordanes, iar în februarie 1867 invita Ateneul să deschidă un concurs pentru construirea localului bibliotecii publice după modelul bibliotecii imperiale din Paris. În anul 1870, Rosetti a lăsat prin testament întreaga sa avere noii instituții, în care menționa: „Să avem ambiția de a construi în București un palat al științelor și artelor”. În document, Rosetti menționa că lasă Ateneului moștenire, două case din mahalaua Boteanu și o bibliotecă ce cuprindea 865 de titluri în 5000 de volume. Pe lângă acestea moștenirea lui Rosetti însemna și un fond lichid care, completat cu o serie de alte donați,i atingea suma de 115.000 de lei.

În anul 1884 un decret guvernamental autoriza Primăria orașului să cedeze Ateneului locul din spatele grădinei Episcopiei – numit odinioară „Livada Văcăreștilor” pe care M. Cantacuzino ridicase o bisericuță lăsată în metoh episcopului de Râmnic – iar pentru strângerea de fonduri s-a instituit o loterie – 500.000 de bilete în valoare de un leu – , a cărei reclamă a devenit extrem de populară: “dați un leu pentru Ateneu”. Ideea apelului s-a transformat surprinzător într-o lecție fantastică de unitate, de trezire a conștiinței naționale, prin această subscripție publică urmând să ia naștere un edificiu cu adevărat impresionant.

sursa: ro.wikipedia.org

După obținerea autorizației de construire, Ateneul încheie un contract cu arhitectul francez Albert Galeron (care realizase deja două anteproiecte conform directivelor lui Esarcu, după cercetările științifice și indicațiile lui Alexandru Odobescu, revizuite și completate de specialiști români precum Al. Orăscu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez sau Cucu Starostescu), semnat din partea română de N. Kretulescu, C. Esarcu și C. Stăncescu. Conform ideilor lui Esarcu edificiul Ateneului va fi „monumental dar simplu, înlăturându-se orice decorațiuni banale sau inutile. Edificiul va cuprinde o sală de conferințe, concerte, reuniuni, congrese literare, economice, etc, iar sala va fi încăpătoare de maxim 1500 de persoane”.

La 26 octombrie 1886 a fost pusă piatra de temelie la Palatul Ateneului, iar la începutul anului 1888 ciclul de conferințe se deschidea în noul local, deși acesta nu era încă finalizat. Trebuie să amintim și faptul că destinația inițială a terenului, pe care se ridicase deja și o fundație, era ridicarea un circ !

Clădirea principală a edificiului a fost finalizată în anul 1889, iar extinderea sa a început în anul 1893.

Abia în iulie 1897 comisia tehnică dădea avizul și pentru inaugurarea clădirii anexe a Ateneului pe care Ministerul Instrucțiunii, care preluase terminarea clădirii, o destina pinacotecii si gliptotecii.

Trebuie să mai amintim și faptul că, la rândul său, C. Esarcu lăsa în anul 1898 un testament în care arăta: “M-am gândit totdeauna la mijloacele care pot angrena mai bine dezvoltarea conștiinței naționale în câmpul ideilor de literatură, arte și știinte. Călăuzit de acest gând am înființat împreună cu alți oameni de bine, iubitori ai neamului nostru, Ateneul Român și Societatea pentru învățătura poporului român având amandouă aceste instituții în vederea cultivării părții intelectuale a ființei umane. Pentru ca acest scump gând să nu înceteze odată cu stingerea mea din această viață, am hotărât să las Ateneului Român întreaga mea avere”.

Beneficiind de acest edificiu, Societatea “Ateneul Român” și-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului având loc conferințe, concerte simfonice ale Societății Filarmonice Române (înființată încă din 1868 de către Eduard Wachmann), precum și expoziții de pictură – începând din anul 1894 saloanele oficiale de belle-arte s-au desfășurat în această sală. Dealtfel, Orchestra Filarmonicii va concerta permanent din ziua dării în folosință a sălii în 1888, până astăzi, excepție făcând perioada de consolidare-restaurare din anii 2000-2004.

Din punct de vedere arhitectonic, Ateneul Român a fost conceput în stil neoclasic, dar are caracteristicile unui stil eclectic. Intrarea principală este sprijinită pe opt coloane ionice, identice ca proporții cu cele de la templul Erechterion de pe Acropole. Din portic se intră în vestibul prin 3 mari uși de lemn. Deasupra ușilor se află cinci medalioane în mozaic reprezentându-i pe Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupu, Matei Basarab și Regele Carol I. Cupola are 20 de ferestre cu lire și cununi și se află la 41 de metri înălțime față de sol. Domul acoperit cu zinc se termină cu un tripod după modelul monumentului lui Lysicrat din Atena închipuind urna învingătorilor.

În interior, impresionantul hol din marmură înglobează cele 12 coloane dorice de susținere a sălii de concerte, iar de aici se ajunge la sala de sus prin 4 scări de marmură de carara construite în spirală.

Dispuse sub forma vechilor amfiteatre greco-romane, cele aproape 1.000 de locuri (trei zone de parter și două rânduri circulare cu 52 de loji, la mijloc cu o lojă centrală) oferă o vizibilitate perfectă din orice colț și o acustică impecabilă, datorată imensei cupole care “absoarbe” fondul instrumental și vocal de pe podium, spre a-l distribui prin reverberație către auditori, cu întreaga gamă de armonici până la cele mai fine culori timbrale și nuanțe. Pe acest considerent, sala Ateneului Român are un sunet excepțional ce o plasează printre cele mai reușite construcții de gen din întreaga lume.

sursa: http://vederiro.blogspot.ro/

Fresca de aici evocă istoria poporului român în 25 de episoade, fiind realizată timp de cinci ani de către pictorul Costin Petrescu.

Orga instalată în anul 1939 în urma ajutorului material al lui George Enescu, numeroasele îmbunătățiri tehnice produse după cutremure și bombardamentele din cel de-Al Doilea Război Mondial, dar mai ales modificările din perioada 1966-1967 – introducerea aerului condiționat, refacerea tavanului, schimbarea fotoliilor, redistribuirea lojilor, lărgirea avanscenelor – au transformat Ateneul Roman într-un complex arhitectural unicat aflat în centrul Capitalei.

Să mai adăugăm că, de peste 50 de ani, edificiul a devenit sediul Filarmonicii “George Enescu”, iar din anul 1958 este gazda Festivalului și Concursului Internațional “George Enescu”, eveniment cultural de înaltă ținută, organizat de țara noastră.

Adevărat templu al artei și culturii românești, Ateneul Român, a fost, de-a lungul acestor ani, gazda conferințelor marilor personalități și savanți ai României, aici au concertat toți artiștii consacrați ai țării, aici au urcat pe podium multe formații și soliști de nivel mondial, aici s-au lansat “în primă audiție“ capodopere ale literaturii muzicale autohtone, aici au prins viață primele expoziții ample de pictură și sculptură ale maeștrilor artei plastice naționale, aici au venit regi și regine, oameni politici și oaspeti de seamă de peste hotare, aici au avut loc evenimente de notorietate universală.

De aceea, Ateneul Român a devenit exponentul arhitectonic și spiritual al unei întregi națiuni.