Israelul ar putea redeschide marți principalul pasaj comercial către Gaza, dacă se va menține calmul
-
22 Iulie 2018 16:22
Ministrul israelian al apărării, Avigdor Lieberman, a anunțat că principalul pasaj comercial către Gaza va fi redeschis marți, iar zona unde palestinienilor le este permis pescuitul va fi extinsă din nou, în cazul în care se va menține calmul până atunci, informează duminică AFP și Reuters.
"Dacă astăzi și mâine se menține situația care a prevalat ieri (sâmbătă), vom autoriza marți reluarea activității normale la terminalul Kerem Shalom (...), dar cheie este să se mențină calmul: zero baloane incendiare, zero confruntări în apropierea graniței, zero rachete și zero tiruri", a indicat ministrul într-un comunicat.
Israelul a închis terminalul de la Kerem Shalom și a restrâns zona de pescuit la 11 de la 17 kilometri la 9 iulie, în răspuns la lansarea de baloane și zmee incendiare din enclava palestiniană.
Sâmbătă, secretarul general al Națiunilor Unite Antonio Guterres le-a cerut Hamas și militanților palestinieni să oprească lansarea de rachete sau de baloane incendiare și să nu se mai angajeze în provocări de-a lungul liniei de separație între Israel și Fâșia Gaza, iar Israelului "să arate reținere pentru a evita inflamarea situației".
Anunțat de Hamas, un acord de încetare a focului cu Israelul a fost în general respectat sâmbătă în Fâșia Gaza, a doua zi după un nou val de violențe. Este al doilea armistițiu încheiat între cele două părți într-o săptămână, într-un context de temeri crescânde privind un nou război.
Vineri, un soldat israelian a fost ucis de tiruri palestiniene de la frontieră, primul soldat ucis în sau la granița Fâșiei Gaza după ultimul război lansat de armata israeliană împotriva Hamas, în 2014. Israelul și gruparea Hamas s-au înfruntat în trei războaie din 2008.
De la 30 martie, palestinienii demonstrează săptămânal în zona frontierei pentru a denunța blocada israeliană impusă Fâșiei Gaza și a cere dreptul la revenire al refugiaților palestinieni obligați să-și părăsească pământurile în 1948, când a fost creat statul Israel.
O reuniune lunară regulată asupra Orientului Mijlociu figurează pe agenda de marți a Consiliului de Securitate al ONU, prezidat în iulie de Suedia.
Sursa: Agerpres