Israelul a intensificat prezența trupelor pe Platoul Golan

  • 01 Iulie 2018 16:31
Israelul a intensificat prezența trupelor pe Platoul Golan

Israelul a desfășurat trupe suplimentare de-a lungul graniței cu Siria pe Platoul Golan, a anunțat armata israeliană în contextul în care reluarea luptelor în sudul Siriei a cauzat strămutarea a zeci de mii de oameni, relatează dpa, citată de Agerpres.

Trupele au fost desfășurate "în cadrul eforturilor armatei israeliene de a rămâne pregătite în fața evoluțiilor din Înălțimile Golan, în apropierea graniței cu Israelul'', a spus armata.


Armata israeliană a declarat că își va ''continua politica de non-intervenție în conflictul sirian, reacționând ferm la cazurile în care suveranitatea israeliană este afectată și civilii israelieni sunt amenințați".

Trupele siriene au lansat o ofensivă majoră împotriva rebelilor la Daraa, în sudul Siriei, în cursul săptămânii trecute, și aproximativ 50.000 oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, potrivit Organizației Națiunilor Unite.

Aproximativ 1.800 de familii siriene strămutate au fugit pe Înălțimile Golan, a declarat duminică un oficial al armatei israeliene.

Israelul susține că nu a luat parte la războiul civil din Siria, dar a bombardat ținte în mod repetat în această țară, transferuri obișnuite de arme către gruparea șiită libaneză proiraniană Hezbollah și obiective apropiate de Iran.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:4,12 m/s
Tue
8
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău