Irina Vlah vine cu o reacție la declarațiile lui Iurie Reniță
-
24 Iunie 2020 13:16
Irina Vlah, bașcan al UTA Găgăuzia, vine cu o reacție la declarațiile deputatului Iurie Reniță. „Nu am și nu am avut niciodată un văr, Valentin Vlah, pe care, conform lui Reniță, l-am promovat în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Azerbaidjan”, a scris aceasta pe pagina ei de facebook, transmite IPN.
Potrivit Irinei Vlah, deputatul Iurie Reniță folosește tribuna parlamentară și statutul înalt al aleșilor naționali pentru a răspândi afirmații calomnioase. „Acuzațiile aduse de deputat împotriva mea sunt rodul fanteziei sale și nu corelează cu realitatea. Regret că deputatul Iurie Reniță lansează declarații false în loc să rezolve problemele urgente ale alegătorilor circumscripției sale”, a mai scris Irina Vlah.
În cadrul unui briefing de presă, Iurie Reniță a declarat că, în locul lui Emil Jacotă, pentru funcția de ambasador al Moldovei în Azerbaijan se intenționează să fie desemnată o rudă a actualului bașcan Irina Vlah, Valentin Vlah, care îi este văr.