Irina Vlah are interdicție de intrare în Polonia pentru următorii cinci ani

  • 25 Septembrie 17:46
Irina Vlah are interdicție de intrare în Polonia pentru următorii cinci ani

Autoritățile de la Varșovia au interzis accesul Irinei Vlah pe teritoriul Poloniei pentru o perioadă de cinci ani. Ministerul polonez de Externe a explicat decizia de interdicție prin legăturile președintei Partidului „Inima Moldovei” cu Federația Rusă. Irina Vlah nu a comentat deocamdată decizia Poloniei, transmite IPN.

Potrivit autorităților poloneze, Vlah sprijină Rusia în imixtiunea sa în alegerile parlamentare de la Chișinău și coordonează acțiuni prin care Moscova încearcă să influențeze afacerile interne și procesele democratice din Moldova. Diplomația de la Varșovia a menționat că acțiunile lui Vlah contravin intereselor Poloniei de a menține stabilitatea în regiune.

Săptămâna trecută, Lituania i-a impus interdicție de intrare Irinei Vlah pentru o perioadă de cinci ani. Atunci, autoritățile lituaniene au motivat decizia prin legăturile sale cu Rusia. Atunci, Irina Vlah, a calificat „stranie” decizia Lituaniei. În opinia politicienei, „prietenii” de la Chișinău încearcă „cu disperare” să o reducă la tăcere și să o discrediteze.

Pe 28 august, Guvernul Canadei a anunțat măsuri restrictive. În consecință, Consiliul interinstituțional de supraveghere al Republicii Moldova a instituit sancțiuni, iar Serviciul Fiscal de Stat i-a blocat fondurile și activele Irinei Vlah.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:2,57 m/s
Fri
12
Sat
12
Sun
13
Mon
9
Tue
7
Arhivă Radio Chișinău