Iranul interzice tunsorile 'satanice' la bărbați

  • 04 Mai 2015 18:18
Iranul interzice tunsorile 'satanice' la bărbați

Tunsorile extravagante la bărbați au fost interzise de autoritățile iraniene, care motivează această măsură prin lupta împotriva cultelor satanice, scrie luni presa locală.

De asemenea, sunt interzise tatuajele și unele tratamente de înfrumusețare, transmite AFP.

Mai multe tipuri de tunsori, mai ales 'crestele', au devenit în ultimii ani o modă printre tinerii iranieni, dar partea conservatoare a societății atrage atenția că astfel de obiceiuri nu sunt conforme cu preceptele islamului.

Prin urmare, 'de acum înainte tunsorile ce sugerează cultul satanic sunt interzise', a declarat Mostafa Govahi, șeful Asociației iraniene a frizerilor pentru bărbați, citat de agenția Isna, fără a se preciza ce tipuri de tunsori sunt supuse interdicției. În anunț se mai menționează că frizeriile care încalcă această regulă vor rămâne fără autorizație. Respectiva asociație nu reprezintă și saloanele dedicate femeilor, care sunt reunite într-un alt organism.

Noile reglementări interzic de asemenea bărbaților să se tatueze, deși tatuajul este o veche tradiție în Iran, să se bronzeze la solar și să-și epileze sprâncenele, aceasta din urmă fiind o practică deja foarte răspândită în rândul femeilor iraniene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
27,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:3,83 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
22
Thu
22
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău