Iranul anunță o nouă reducere a angajamentelor sale nucleare

  • 05 Septembrie 2019 08:03
Iranul anunță o nouă reducere a angajamentelor sale nucleare

Iranul a comunicat miercuri decizia unei noi reduceri a angajamentelor sale nucleare prin anunțarea unei implicări mai mari în cercetarea și dezvoltarea în domeniu, după eșecul temporar al încercării de mediere din partea Franței a dialogului dintre Teheran și Washington, transmite AFP.

Într-o alocuțiune televizată, președintele Hassan Rohani a anunțat că a "dat ordin" Organizației energiei atomice iraniene "să adopte orice măsură necesară în materie de cercetare și dezvoltare și să abandoneze toate angajamentele în vigoare în acest domeniu" astfel încât să doteze țara cu tot ce are "nevoie pentru a îmbogăți" uraniul.

Această măsură a fost adoptată deoarece "nu am ajuns la rezultatul pe care îl doream" în cadrul recentei încercări diplomatice ale Parisului de a evita ca acordul internațional privind capacitățile nucleare ale Iranului încheiat în iulie 2015 la Viena să sară în aer, a adăugat președintele Rohani.

Măsurile anunțate de Rohani reprezintă a "treia fază" a unui plan de reducere a angajamentelor iraniene lansat în mai ca formă de represalii față de decizia SUA din urmă cu un an de a se retrage din pactul validat de Consiliul de Securitate al ONU.

Pe lângă anunțul dezvoltării de centrifuge care să grăbească îmbunătățirea uraniului, Iranul a anunțat, de asemenea, că va mai acorda două luni puterilor europene pentru a încerca să salveze pactul multilateral.

Prin acordul de la Viena se ridicau o parte din sancțiunile internaționale care izolau Iranul de ani de zile în schimbul limitării drastice a programului său nuclear cu scopul de a face imposibilă obținerea armei nucleare de către regimul de la Teheran. Considerând aceste garanții insuficiente, administrația Trump vrea să forțeze Iranul să negocieze un acord mai constrângător. în acest scop, a adoptat față de această țară politica "presiunii maxime", bazată pe sancțiuni ce urmăresc să interzică toate vânzările de petrol iranian.

Din mai, Iranul a revenit asupra anumitor restricții impuse programului său nuclear, crescând stocurile de uraniu îmbogățit peste limita fixată în acord și îmbogățind acestui minereu la un nivel interzis prin pactul de la Viena, adică ce depășește 3.67%. În ceea ce privește cercetarea și dezvoltarea, acordul impune restricții importante în domeniul centrifugelor, element cheie în ciclul de îmbogățire a uraniului.

Pe 7 iulie, Iranul a acordat 60 de zile, până joi, 5 septembrie, restului de state care fac parte din acest acord (Germania, China, Franța, Marea Britanie și Rusia) pentru a ajuta Teheranul să ocolească sancțiunile americane ce paralizează economia iraniană, în caz contrar Iranul urmând să se elibereze de obligativitatea îndeplinirii altor obligații asumate. Fără a nega progresele importante realizate în negocieri, Rohani a anunțat că acordă Europei un nou termen de 60 de zile pentru a răspunde exigențelor Teheranului. În absența satisfacerii acestora, Teheranul va continua să renunțe la angajamentele asumate. AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău