Iran: Poliția avertizează asupra unor 'revolte armate' după zile de proteste pașnice

  • 03 Ianuarie 15:50
Iran: Poliția avertizează asupra unor 'revolte armate' după zile de proteste pașnice

Protestele din Iran se extind și devin din ce în ce mai violente, a anunțat sâmbătă poliția iraniană, în timp ce agenția de presă Mehr a relatat că un membru al forțelor de securitate a fost ucis 'cu lovituri de cuțit și focuri de armă' în vestul Iranului, relatează AFP și dpa.

O parte a Iranului este cuprinsă de protestele care au început duminică la Teheran și care au fost inițial legate de costul ridicat al vieții, dar care s-au extins ulterior pentru a include revendicări politice. Participanții au scandat sloganuri împotriva regimului islamic și în favoarea restaurării monarhiei și a dinastiei Pahlavi, al cărei moștenitor, Reza Pahlavi, trăiește în exil în Statele Unite din 1979, scrie Agerpres.

'Nu le vom permite dușmanilor acestei țări să transforme demonstrațiile pașnice în tulburări și revolte armate și vom proteja națiunea și poporul până la ultima noastră suflare', a declarat un purtător de cuvânt al poliției, citat de agenția de știri Fars.

Potrivit Fars, apropiată de Gardienii Revoluției, armata ideologică a Republicii islamice, grupuri organizate din străinatate și care scandau sloganuri monarhiste au comis atacuri asupra unor clădiri publice 'în toată țara'.

În orașul Fasa, în sudul țării, manifestanții ar fi luat cu asalt un birou al guvernatorului. În alte orașe, martori au declarat că moschei au fost, de asemenea, atacate.

În Hamedan, o copie a Coranului, cartea sfântă a Islamului, a fost arsă. Islamul este considerat un pilon ideologic central al statului iranian.

Agenția de presă Mehr a relatat că 'Ali Azizi, membru al Basij (aripa paramilitară a Gardienilor Revoluției) a devenit martir după ce a fost înjunghiat și împușcat vineri în orașul Harsin, în timpul unei adunări a unor protestatari înarmați'.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
17,74
Nori împrăștiați
Umiditate:83 %
Vint:1,58 m/s
Wed
22
Thu
23
Fri
22
Sat
18
Sun
18
Arhivă Radio Chișinău