Iran: Generalul Soleimani va fi înmomântat marți în orașul său natal
-
04 Ianuarie 2020 18:00
Puternicul comandant militar iranian Qasem Soleimani, ucis într-un raid american la Bagdad, va fi înmormântat marți în orașul său natal Kerman din centrul Iranului, după trei zile de ceremonii de omagiere în întreaga țară, au anunțat sâmbătă Gardienii Revoluției, armata de elită a regimului de la Teheran, potrivit AFP, preluat de Agerpres.
Asasinarea într-un atac american cu dronă care a avut loc vineri la Bagdad a arhitectului strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, generalul Qassem Soleimani, și a lui Abu Mahdi al-Muhandis, omul Iranului și numărul doi al Hashd al-Shaabi (coaliție de paramilitari irakieni pro-iranieni), a aruncat lumea în incertitudine și a declanșat teama de o conflagrație regională.
Trupul neînsuflețit al lui Soleimani urmează să ajungă sâmbătă seară la Teheran, după care duminică va fi transportat în orașul sfânt șiit Mashhad pentru o ceremonie ce va avea loc lângă sanctuarul Imamului Reza, au transmis Gardienii Revoluției, într-un comunicat publicat pe site-ul lor în noaptea de vineri spre sâmbătă.
"O ceremonie va avea ulterior loc la Teheran luni dimineață, apoi corpul pur al acestui soldat al poporului și al națiunii va fi înmormântat la Kerman marți dimineață", se mai arată în comunicat.
Un mare grup de studenți a anunțat organizarea pentru sâmbătă a unui priveghi pentru omagierea generalului Soleimani la Universitatea din Teheran. Ei se vor deplasa apoi la Aeroportul Mehrabad pentru sosirea sicriului cu corpul neînsuflețit.
Generalul, mort la vârsta de 62 de ani, a fost un om cheie al regimului iranian și una dintre cele mai populare personalități publice din țară, unde era extrem de urmărit pe rețelele de socializare.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a promis imediat o "răzbunare severă" și a decretat trei zile de doliu național.
Sursa:Agerpres