Iran: Avionul ucrainean prăbușit era în flăcări în aer și a încercat să se întoarcă după apariția unei ''probleme'' (anchetă)
-
09 Ianuarie 2020 09:13
Avionul Boeing 737-800 al companiei ucrainene International Airlines care s-a prăbușit miercuri la Teheran a încercat să se întoarcă după ce s-a descoperit că avea o problemă, a transmis Organizația Aviației Civile (CAO) din Iran, care a mai precizat într-un raport preliminar că aeronava era în flăcări când se afla în aer, relatează AFP și Reuters, preluat de Agerpres.
"Avionul a dispărut de pe radare la momentul când a atins o altitudine de 2.400 de metri. Pilotul nu a transmis niciun mesaj radio privind circumstanțe neobișnuite", a precizat CAO în primul său raport al anchetei preliminare, publicat în noaptea de miercuri spre joi pe pagina sa de internet.
"Avionul, care se îndrepta inițial spre vest pentru a ieși din zona (aeriană) a aeroportului, a făcut dreapta după apariția unei probleme și era pe drumul de întoarcere spre aeroport în momentul prăbușirii", în urma căreia au murit cei 176 de pasageri și membri ai echipajului, a adăugat CAO.
Aeronava, care zbura spre Kiev și care avea la bord în special iranieni și iranino-canadieni, s-a prăbușit la scurt după decolarea de pe Aeroportul Imam Khomeini de la Teheran.
Potrivit unor martori de la sol și dintr-un alt avion aflat în trecere la mare altitudine, citați în raportul Organizației Civile Aeriene din Iran, avionul era în flăcări când încă se afla în aer, iar incendiul s-a intensificat.
Aeronava Boeing, care era în funcțiune doar de trei ani și care avusese ultima verificare programată la 6 ianuarie, a întâmpinat o problemă tehnică imediat după decolare. Raportul nu precizează care a fost defecțiunea. Totuși, o sursă canadiană din domeniul securității a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului fusese supraîncălzit.
Prăbușirea s-a produs la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachetă asupra forțelor SUA din Irak, ceea ce a stârnit speculații că avionul ar fi fost lovit.
Cinci surse de securitate - trei americane, una europeană și una canadiană -, care au cerut să își păstreze anonimatului, au afirmat pentru Reuters că evaluarea preliminară a agențiilor de informații occidentale relevă că avionul a întâmpinat o problemă tehnică și că nu a fost doborât de o rachetă.
La Kiev, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că guvernul ia în considerare mai multe cauze posibile ale prăbușirii avionului.
Într-un discurs televizat, Zelenski a cerut populației să se abțină de la speculații, teorii ale conspirației și evaluări pripite privind prăbușirea. El a decretat de asemenea pentru joi zi de doliu național.
Sursa:Agerpres