Irakul solicită SUA mai multe arme și raiduri aeriene
-
09 Decembrie 2014 15:49
Premierul irakian Haidar al-Abadi a solicitat SUA mai multe arme și raiduri aeriene pentru a lupta împotriva jihadiștilor grupării Statul Islamic (SI), informează Agerpres.
Forțele irakiene 'au nevoie' de mai multe lovituri aeriene ale coaliției antijihadiste, precum și de 'arme grele', a declarat Abadi în timpul întrevederii sale cu secretarul american al apărării Chuck Hagel, desfășurate în capitala irakiană.
Această cerere scoate la lumină divergențele dintre Bagdad și Washington privind strategia militară, SUA preconizând o campanie de atacuri aeriene limitată, în așteptarea ca forțele irakiene să fie gata să lanseze o vastă ofensivă împotriva jihadiștilor.
'Suntem foarte recunoscători pentru sprijinul care ne este acordat', a declarat premierul irakian, dând asigurări că SI se află 'pe o pantă descendentă' și că gruparea are capacități tot mai reduse. 'Forțele noastre avansează pe teren', a afirmat Haidar al-Abadi.
Soarta luptei lansate împotriva SI depinde înainte de toate de irakienii înșiși, a avertizat anterior șeful Pentagonului, sosit marți dimineață la Bagdad, într-o vizită neanunțată.
'Putem ajuta, putem antrena, putem consilia — iată ceea ce facem noi', a declarat Chuck Hagel, subliniind că forțele americane au 'un rol de jucat' în Irak, dar că este vorba de unul de susținere.
SUA și aliații lor din cadrul coaliției antijihadiste doresc, cu toate acestea, să-și intensifice lupta împotriva SI, care a cucerit, din 9 iunie, teritorii vaste din teritoriul irakian. Țările membre ale coaliției antijihadiste sunt gata să desfășoare circa 1.500 de soldați în Irak, pentru a intensifica lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI), a anunțat, luni seara, generalul american James Terry, înalt responsabil al coaliției.