Irak: O rachetă a căzut în apropierea ambasadei americane la Bagdad
-
19 Mai 2020 08:15
O rachetă s-a abătut în cursul nopții de luni spre marți în apropierea ambasadei americane în Irak din ultrasecurizata Zonă Verde din Bagdad, au făcut cunoscut surse din cadrul serviciilor de securitate, notează AFP, preluat de Agerpres.
Noul atac împotriva intereselor americane a fost cel de-al 28-lea de acest gen în șapte luni în Irak, țară unde s-a instalat recent un nou guvern considerat capabil să reîncălzească relațiile cu Washingtonul, la cel mai scăzut nivel în ultimele luni.
"Racheta a provocat numai pagube materiale, fără să se înregistreze victime", a precizat un responsabil al serviciilor de securitate irakiene.
Atacul nu a fost revendicat, la fel ca restul care au vizat interese americane, dar Statele Unite acuză regulat facțiunile irakiene pro-Iran că se află în spatele tirurilor.
Noul guvern irakian, condus de fostul șef al serviciilor de spionaj Mustafa al-Kazemi, este văzut ca un cabinet de compromis americano-iranian, după luni de tensiuni care erau să degenereze în război deschis în această țară după ce Washingtonul l-a asasinat la începutul lui ianuarie pe aeroportul din Bagdad pe generalul Qasem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu.
Dacă atacurile împotriva intereselor americane au devenit mai rare în ultimele săptămâni, ele rămân o preocupare majoră pentru Washington, care numără sute de diplomați pe teritoriul irakian, precum și 5.200 de soldați, vizați de un ordin de expulzare al parlamentului, dar niciodată pus în aplicare de guvernul de la Bagdad.
În iunie, Washingtonul va trimite o delegație în capitala irakiană pentru a renegocia prezența sa și parteneriatele cu Irakul, căruia i-a acordat recent cea mai lunga exceptare de la sancțiunile vizând Iranul - patru luni în care Bagdadul va putea furniza electricitate celor 40 de milioane de locuitori, scăpând de măsurile de retorsiune prevăzute de SUA pentru oricine întreține relații comerciale cu Iranul.