Irak: 36 de noi inculpări pentru masacrul de la Tikrit
-
11 Noiembrie 2015 12:30
Procurori irakieni au inculpat miercuri, 11 noiembrie, 36 de persoane în legătură cu masacrarea a circa 1.700 de recruți, în majoritate șiiți, la Tikrit (nord de Bagdad) în iunie 2014.
Acesta a fost unul din cele mai atroce acte de violență comise de Statul Islamic, informează DPA.
Procesul va începe pe 26 noiembrie, la Tribunalul Penal Central din Bagdad, a menționat purtătorul de cuvânt Abdel-Satar Birqadar, fără a preciza identitatea celor inculpați sau acuzațiile ce li se aduc.
În luna iulie, justiția irakiană a condamnat la moarte 24 de bărbați în legătură cu masacrul produs la mijlocul lui 2014 la Camp Speicher, lângă Tikrit, în primele zile ale ofensivei Statului Islamic în Irak.
La acea vreme, gruparea sunnită jihadistă a declarat că a executat 1.700 de soldați șiiți care o asediaseră.
În iunie 2014, bărbați înarmați membri sau afiliați SI au capturat sute de recruți reuniți la Camp Speicher, o fostă bază militară americană. Recruții au fost apoi executați unul câte unul, după cum s-a văzut în imaginile de propagandă difuzate de jihadiști.
Unele cadavre au fost aruncate în fluviul Tigru, care traversează Tikrit, dar majoritatea au fost îngropate în gropi comune.
Milițiile șiite, care au jucat un rol major în recucerirea orașului Tikrit în luna aprilie, au cerut răzbunare, în timp ce familiile victimelor au solicitat în mod repetat autorităților să clarifice soarta acestora.
Pe 10 iunie, autoritățile au anunțat că au exhumat în jur de 600 de cadavre din 14 gropi comune, o lună mai târziu precizând că peste 600 de suspecți se aflau încă în libertate.