IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei, a participat la slujba Sfintei Liturghii de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași
-
15 Octombrie 2022 13:24
Hramul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a adunat și în acest an în Cetatea Iașilor mii de oameni, care au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de 26 de ierarhi din România și din străinătate, printre care și Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor.
Părintele Mitropolit, alături de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de soborul de ierarhi, de preoți și de aproximativ 35000 de credincioși, s-au rugat într-un glas la Iași, de ziua Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mii de pelerini din toate colțurile lumii s-au adunat la Iași pentru a aduce un prinos de recunoștință Ocrotitoarei Moldovei, precum și Sfântului Paisie de la Mănăstirea Neamț, pentru toată binecuvântarea revărsată în sufletele credincioșilor.
Prezenți la Dumnezeiasca Liturghie au fost și Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, respectiv Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, care au înălțat rugăciuni de laudă și de mulțumire protectoarei spirituale a Moldovei și ocrotitoarea noastră a tuturor.
Răspunsurile de la Sfânta Liturghie au fost oferite în acest an de către Corul Academic „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova”, dirijat de Consuela Radu-Țaga.
Imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Gheorghios, Mitropolit de Kitrus, Katerini și Platamonas, a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți, în care a subliniat rolul covârșitor al pelerinajului în viața creștinilor.
Până acum, potrivit estimărilor oferite de autorități, peste 179.000 de oameni au trecut pe la Raclele cu cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. Racla Sfintei Parascheva va rămâne afară până sâmbătă, 15 octombrie.
Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, așezarea sfintelor moaște în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioșilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunța în acele momente.