IPRE | Așteptările tinerilor de la Summitul Parteneriatului Estic 2021

  • 04 Noiembrie 2021 16:36
IPRE | Așteptările tinerilor de la Summitul Parteneriatului Estic 2021

Una din așteptările de bază ale Republicii Moldova de la Summitul Parteneriatului Estic 2021, pe lângă obiectivele și agenda UE în regiune, este să fie găsite formule de integrare mai profundă pe piața comercială a UE, dar și să fie consolidat dialogul în domeniul securității. Opinia a fost exprimată de Vladimir Cuc, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul celui de-al cincilea eveniment din cadrul inițiativei „#BeTheChange: Schimbarea începe cu tine!”, dedicat așteptărilor tinerilor de la Summit-ul Parteneriatului Estic 2021, organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), transmite IPN.

Vladimir Cuc a adăugat că în această perioadă este destul de complicat contextul politic în regiunea PaE, dar și în UE. „Noi, lucrând de mai mulți ani pe această parte, avem așteptări realiste de Summit, pentru că noi înțelegem că, probabil, acum nu este încă perioada unor decizii revoluționare politice și noi înțelegem că în aceste circumstanțe, probabil, niște decizii majore va fi greu de adoptat. De aceea, accentul se pune mai mult nu atât pe partea politică, cât pe partea de cooperare reală și practică de apropiere de UE a țărilor care își doresc acest lucru”, a spus oficialul, citat într-un comunicat de presă post-eveniment.

Iulian Groza, director executiv al IPRE, a menționat că ceea ce este important acum, când se vorbește despre intensificarea relațiilor la nivel guvernamental, este că „noi trebuie să învățăm să lucrăm împreună”. Calitatea de stat de membru al UE, pe care Moldova și-o dorește, implică foarte mult procese de negocieri, compromisuri, decizii – astfel are loc o convergență mai mare la nivel european. Iar lucrul acesta, capacitatea de a lucra împreună, trebuie să se întâmple și la nivelul celor trei țări:  Ucraina, Georgia și Moldova, pentru că toate aceste trei țări au aspirații europene foarte clare.

Dionis Cenușa, cercetător la Universitatea Justus-Liebig Giessen, Germania, consideră că Republica Moldova trebuie să fie un actor realist în raporturile cu UE. Chiar dacă Republica Moldova trece prin anumite transformări politice extrem de importante, care creează o coeziune în societate în jurul vectorului european, ea are, pe lângă guvernare, instituții de stat, administrație publică națională și locală, instituții neguvernamentale. Astfel, pe lângă cei care discută cu partenerii europeni, există persoane care doar urmăresc care vor fi rezultatele palpabile pe care le poate obține Republica Moldova. De aceea, probabil, rezultatele palpabile ar fi partea pe care ar pune un accent foarte mare, deoarece acestea sunt menționate de fiecare dată de partenerii europeni. Dionis Cenușa mai spune că, euroscepticismul apare ca urmare a faptului că Moldova, cumva, se axează foarte mult pe aspectele tehnice și nu atât pe calitatea implementării sau pe rezultate, care sunt armonizate cu cele din UE.

Stanislav Secrieru, analist asociat senior la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene (EUISS), a remarcat că Summitul se va desfășura în componență diferită. Pentru prima dată Marea Britanie va lipsi de la masa de discuții. Relația cu Marea Britanie era importantă pentru a promova agenda în interiorul UE. Deci, un jucător important va lipsi și practic UE se va prezenta în componența de 26 de state. La fel, se întâmplă și în componența țărilor din cadrul Parteneriatului Estic. Pentru prima dată Belarus nu va participa la acest Summit, din cauza că s-a autosuspendat de la participarea din cadrul acestei inițiative. Astfel, trebuie să se rețină că Summitul va fi în componența 27 + 5, și nu 28 + 6 cum a avut loc în 2017.

Anastasia Eșanu, coordonator comunicare la Young European Ambassadors, a relatat că așteptările tinerilor de la Summit-ul Parteneriatului Estic 2021 sunt foarte ambițioase. Tinerii și-ar dori realizarea celor cinci obiective, pe care UE deja le-a propus pentru Parteneriatul Estic după 2020. Asta e important, deoarece dacă va exista o economie reziliență și durabilă, un stat de drept și dacă vom adresa problemele climatice, va fi asigurat un viitor suficient de bun, astfel încât tinerii să rămână în țările Parteneriatul Estic, inclusiv și în Republica Moldova. Totodată, tinerii și-ar dori niște obiective mult mai elaborate pe viitor. Ea mai spune că mulți tineri specialiști au nevoie de experiență de muncă, deci programele de „job shadowing” sunt binevenite în obiectivele politice pe termen lung pentru Parteneriatul Estic după 2020. La fel un aspect foarte important este modernizarea și inovarea la toate nivelurile de educație (școlar, universitar).

Evenimentul este organizat de către stagiari și tinerii cercetători participanți în cadrul programelor #StagiuIPRE2021 și #YoungFellowsIPRE2021 în cadrul proiectului IPRE „Schimbarea începe cu tine! – #BetheChange: Tinerii pentru Europenizarea Republicii Moldova”, implementat în cooperare cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova și cu sprijinul  financiar al Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău