Ion Tăbârță: Odată cu plecarea procurorului general, lucrurile nu vor fi rezolvate de la sine, problemele sunt mult mai complicate
-
09 Iulie 2019 14:01
Parlamentul se convoacă în ședință la această oră, pentru a iniția procedura de demitere a procurorului general, Eduard Harunjen. Acesta este acuzat de majoritatea parlamentară de instrumentarea unor dosare la comanda fostei guvernări și de tergiversarea anchetei privind furtul miliardului din sistemul bancar. Totodată, ministrul de interne Andrei Năstase cere ca împotriva lui Harunjen să fie pornită urmărirea penală. Analiștii politici consideră că demiterea lui Harunjen nu va rezolva problemele instituției.
Potrivit deputaților din cadrul majorității parlamentare, Eduard Harunjen nu a întrunit condițiile legale atunci când a fost numit în funcție în decembrie 2016. Înainte de a fi numit, Harunjen a fost membru al Consiliului Superior al Procurorilor din calitatea de procuror general interimar și nu era eligibil pentru această funcție, susține deputatul Blocului ACUM Sergiu Litvinenco.
În același timp, ministrul de interne Andrei Năstase a depus o sesizare la Consiliul Superior al Procurorilor în care cere pornirea urmăririi penale împotriva lui Eduard Harunjen, pentru coparticipare la uzurparea puterii de stat, depășirea atribuțiilor de serviciu, amestec în înfăptuirea justiției și corupere pasivă.
Pe de altă parte, Consiliul anunță într-un comunicat de presă că nu are programată nicio ședință în plen pentru astăzi pentru a examina demersul ministrului.
Analistul politic Ion Tăbârță consideră că domeniul justiției a fost aproape tot timpul un domeniu problematic pentru R. Moldova, iar plecarea lui Eduard Harunjen din procuratură nu va rezolva problemele din sistem.
„Justiția și toate aspectele: fie că e vorba de judecători, de instituția procuraturii, CNA și alte instituții, au o imagine proastă în societatea moldovenească, dar și în relația noastră cu partenerii externi. De fapt, domeniul justiției tot timpul a fost unul problematic pentru și în R. Moldova. Chiar și în perioada când R. Moldova era o poveste de succes, oricum domeniul justiției era indicat ca unul problematic. Acum se așteaptă această demisie și se speră că odată cu ea să se demonteze acest regim oligarhic. Însă trebuie să recunoaștem că odată cu plecarea procurorului general, lucrurile nu vor fi rezolvate de la sine, problemele sunt mult mai complicate. Cred că e nevoie de o reclădire a întregului sistem.”
La rândul său, comentatorul Vlad Țurcanu crede că actuala guvernare nu ar fi vrut să recurgă la măsuri atât de directe de demitere a lui Eduard Harunjen. El consideră că felul în care procuratura stă pe loc creează frustrări la nivel politic și în societate.
„Modul în care procuratura stă pe loc creează la nivelul actualei guvernări și a societății o mare frustrare, probabil că există temeiuri pentru care se produce această îndârjire a domnului Harunjen, probabil există mize valabile încă. Cine știe în ce fel de inerție vom intra după ce se va plasa în fruntea procuraturii un profesionist, dacă se va întâmpla asta, pentru că vedeți că domnul Dodon nu vrea un procuror din afară, iar aceștia de aici sunt practic toți cu diverse conexiuni.”
Premierul Maia Sandu a anunțat că și-ar dori un procuror european în fruntea parchetului general din Rep. Moldova. Președintele Igor Dodon, lider neformal al socialiștilor, nu agreează însă această idee.