Ora de Vârf | Ion Tăbârță, despre situația legată de deschiderea secțiilor de votare de peste hotare

  • 21 Iunie 2021 18:49
0%
00:00:00
00:00:00

Situația legată de deschiderea secțiilor de votare peste hotare rămâne incertă și ar putea periclita legalitate întregului scrutin din 11 iulie, în contextul unor decizii politizate ale Comisiei Electorale Centrale pe acest subiect, atrage atenția comentatorul politic Ion Tăbârță, invitat în cadrul emisiunii „Ora de vârf” de la Radio Chișinău.

Toată lumea se întreabă dacă se va reuși, deja din punct de vedere tehnic, organizarea tuturor secțiilor de votare care erau preconizate de Ministerul de Externe cu câteva săptămâni în urmă, în acea listă de 191.

Și mai este un aspect juridic despre care s-a vorbit foarte mult, dar nici nu vreau să cred în acest scenariu ce presupune că, dacă la CSJ va fi menținută decizia Curții de Apel și va fi obligată CEC să deschidă 191 de secții de votare, atunci nu vom putea avea secții de votare deschise peste hotarele țării. S-a invocat de către unii membri CEC, că în lege se spune că decizia privind numărul secțiilor de votare poate fi luată, cel puțin, cu 35 de zile înainte de scrutin și vedem că deja nicidecum nu ne încadrăm în această limită, pentru că mai sunt 20 de zile până la scrutin. În acest caz, CEC nu mai poate lua orice altă decizie privind deschiderea secțiilor de votare. Este un scenariu evident de subminare a procesului electoral și dacă se va merge pe astfel de scenariu, atunci nu cred că va fi validat votul din 11 iulie, pentru că nu poți lăsa în afara procesului electoral, prin niște decizii arbitrare, politizate, ale unei instituții, un număr de câteva sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora exactă * Știri
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău