Ion Tăbârță, despre remanierile guvernamentale: „Presupun nu doar înlăturarea unor miniștri, ci și găsirea unor înlocuitori capabili să producă rezultate mai bune”

  • 18 Noiembrie 13:28
Ion Tăbârță, despre remanierile guvernamentale: „Presupun nu doar înlăturarea unor miniștri, ci și găsirea unor înlocuitori capabili să producă rezultate mai bune”

Analistul politic Ion Tăbârță atrage atenția că remanierile guvernamentale promise de PAS sunt mai complexe decât se preconizează, deoarece noii miniștrii care vor veni vor avea prea puțin timp până la alegeri pentru a implementa politici și a obține rezultate vizibile, transmite Radio Chișinău.

Analistul politic Ion Tăbârță afirmă că remanierile guvernamentale, deși promise de partidul de guvernământ „Acțiune și Solidaritate”, sunt mai dificile decât par, întrucât presupun nu doar înlăturarea unor miniștri, ci și găsirea unor înlocuitori capabili să producă rezultate mai bune. 

„Pe de o parte, ai înlăturat anumiți miniștri în urma unei evaluări, pe de alta, trebuie să găsești alte persoane și acestea trebuie să dea un anumit randament. Schimbare de dragul schimbării nu este o soluție, să schimbi pe cineva doar pentru ca, în momentul dat, să satisfaci opinia publică și să aduci pe altcineva cu aceleași rezultate, nu știu dacă este cea mai bună decizie și mișcare”, a spus Ion Tăbârță.  

Ion Tăbârță consideră că persoanele capabile de a ocupa funcții guvernamentale nu vor dori să se implice pentru un mandat de doar câteva luni, care nu le oferă timp suficient pentru a implementa politici și a obține rezultate palpabile.

„Trebuie să recunoaștem că acești miniștri vor avea nevoie de o lună, două ca să se acomodeze la funcție, oricât de pregătiți ar fi în domeniu, trebuie să vadă echipa, capacitățile instituționale. Aceasta va fi perioada până la Anul Nou sau chiar după sărbătorile de iarnă, iar după asta rămân câteva luni până în primăvară, ca în luna mai-iunie toată viața politică, inclusiv cea legată de instituțiile guvernamentale, va intra în logica electorală. Cei care vor merge în Guvern vor avea puțin timp să-și elaboreze, să-și implementeze anumite politici și din aceste considerente multe persoane care ar fi capabile și ar face mai bine față decât unii dintre actualii miniștri, vor fi descurajați să meargă în aceste funcții pentru că nu au timpul necesar să demonstreze ceva și să aibă rezultate palpabile”, a mai subliniat analistul politic Ion Tăbârță. 

Amintim că, remanierile guvernamentale vin la scurt timp după ce președinta Maia Sandu indica, în timpul campaniei electorale, că urmează demisia mai multor miniștri, ca răspuns la nemulțumirile exprimate de cetățeni în diverse domenii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
9,24
Cer senin
Umiditate:57 %
Vint:3,6 m/s
Tue
7
Wed
10
Thu
6
Fri
5
Sat
1
Arhivă Radio Chișinău