Ion Tăbârță, despre discursul lui Igor Dodon la APCE | ”Sunt niște mesaje care servesc intereselor geopolitice ale Federație Ruse în regiune”

  • 30 Ianuarie 2020 13:44
Ion Tăbârță, despre discursul lui Igor Dodon la APCE | ”Sunt niște mesaje care servesc intereselor geopolitice ale Federație Ruse în regiune”

Discursul președintelui Igor Dodon de ieri la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei este dur criticat de analiștii politici și deputați din opoziție. Tezele sale: o Europă de la Lisabona la Vladivostok, Republica Moldova – stat multietnic, politica externă echilibrată, neglijarea luptei geopolitice și neutralitatea permanentă - reprezintă interesele Federației Ruse, atenționează experții.

Igor Dodon a vorbit de la tribuna APCE în patru limbi. A început în engleză, a continuat în română și rusă, și și-a încheiat discursul în franceză. Chiar dacă, în 2018, Curtea Constituțională a abrogat ca fiind desuetă legea sovietică care îi acordă limbii ruse rolul de limbă de comunicare interetnică, șeful statului a făcut abstracție de acest lucru. Tocmai acest aspect îl dă de gol pe Igor Dodon, susține analistul politic Ion Tăbârță. Discursul său conciliant totuși nu îl face credibil în fața comunității internaționale, el va rămâne izolat, iar unicul său aliat va fi în continuare Rusia, consideră expertul.

Sunt niște mesaje care servesc intereselor geopolitice ale Federație Ruse în regiune. Când încearcă el să promoveze acest multilingvism, asta se urmărește – scopul Federați Ruse și a lui Dodon de a nu accepta o reîntoarcere firească în spațiul cultural și valoric românesc”, a spus Ion Tăbârță.

Reforma în justiție și combaterea corupției, cu care Igor Dodon încearcă să umbrească interesul geopolitic al Rusiei, sunt doar un exercițiu retoric, este de părere editorialistul Nicolae Negru. Politica externă echilibrată sau faptul că pune un semn de echivalență între Uniunea Europeană, Occident și Federația Rusă, reprezintă o greșeală, comentează analistul politic.

Rusia deține trupe militare pe teritoriul Republicii Moldova și finanțează separatismul. Occidentul ne susține, ne finanțează și ne ajută în efectuarea reformelor. Dar el îi pune pe același cântar”, a precizat Nicolae Negru.

Și deputatul Octavian Țîcu, președinte al Partidului Unității Naționale, l-a criticat pe Igor Dodon pentru că nu a vorbit despre armata rusă care ocupă o parte din teritoriul Republicii Moldova. El a catalogat discursul drept unul al unei slugi mincinoase care încearcă să-și apere stăpânul.

Fostul ministru de externe în guvernul Sandu, Nicu Popescu, consideră că ideea privind recunoașterea internațională a neutralității, enunțată de președintele Igor Dodon, nu este deloc inocentă și poate avea consecințe grave atât pentru suveranitatea R. Moldova, cât și pentru relațiile cu UE și poate fi ușor folosită pentru a bloca aspirațiile europene ale R. Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
13
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău