Ion Tăbârță: Acordul de securitate, semnat la Paris de miniștrii francez și moldovean ai apărării, se înscrie în procesul de modernizare și reformare a armatei naționale

  • 11 Martie 13:32
Ion Tăbârță: Acordul de securitate, semnat la Paris de miniștrii francez și moldovean ai apărării, se înscrie în procesul de modernizare și reformare a armatei naționale

Semnarea acordului de cooperare în domeniul apărării dintre Republica Moldova și Franța, săptămâna trecută la Paris, este un pas menit să intensifice și să dea plusvaloare colaborării bilaterale. Deși, cooperarea dintre Rep. Moldova și Franța în domeniul securității a început încă în 1998, realizările de până acum au fost modeste. În contextul unui pericol tot mai proeminent la adresa securității regionale în ultimul timp, colaborarea dintre Franța și Rep. Moldova în domeniul apărării este una binevenită, apreciază experții.

Acordul de securitate, semnat la Paris de miniștrii francez și moldovean al apărării, se înscrie în procesul de modernizare și reformare a armatei naționale, care s-a intensificat odată cu începerea războiului în Ucraina, este de părere analistul politic, Ion Tăbârță. Colaborarea dintre Franța și Rep. Moldova în domeniul apărării este una binevenită, ținând cont de experiența și dotarea armatei franceze, consideră expertul.

„Ce face acum statul nostru se înscrie în logica reformării și modernizării armatei naționale. Este foarte bună și binevenită această cooperare cu Franța, știindu-se că Franța are una dintre cele mai mari și puternice armate terestre, cel puțin, în Europa. Cel mai mare contingent NATO în România este contingentul francez”,   spus Ion Tăbârță.   

Potrivit Ministerului Apărării, documentul va acoperi domenii importante pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale, printre care politica de apărare, participarea în misiuni și operații internaționale, controlul și gestionarea spațiului aerian, tehnologia informației și telecomunicațiilor militare.

Astfel, cooperarea militară va atinge un alt nivel, susține fostul ministru al Apărării, Vitalie Marinuța.

„Cooperarea militară atinge un alt nivel. Ea va fi în domeniul educației, relațiilor politico-militare și vedem și alte domenii. Totodată, faptul că va fi o intensificare pe viitor, va însemna să ne uităm la alte înțelegeri de dotare sau dezvoltare a unor programe pe parcursul anilor viitori”, a declarat Vitalie Marinuța.

Documentul mai prevede deschiderea unei misiuni permanente de apărare la Chișinău în următoarele luni, precum și crearea unei comisii moldo-franceze, care va efectua o evaluare a acțiunilor comune desfășurate și va elabora și valida un plan multianual de cooperare bilaterală în domeniul apărării.

Amintim că, pe 7 martie, guvernele Republicii Moldova și Franței au încheiat un acord de cooperare în domeniul apărării, în vederea ajustării cadrului legal la situația actuală de securitate, Transmite Radio Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:0 m/s
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău