Ion Ștefăniță, despre clădirea monument care a fost demolată: „Agentul economic este obligat să o reconstituie” (Tv8)

  • 28 August 11:52
Ion Ștefăniță, despre clădirea monument care a fost demolată: „Agentul economic este obligat să o reconstituie” (Tv8)

Directorul Agenţiei pentru Inspectarea şi Restaurarea Monumentelor, Ion Ștefăniță, știe că proprietarul clădirii ruinate de pe strada Veronica Micle, care are statut de monument, a demolat peretele fațadă care mai rămăsese. Ștefăniță susține că agentul economic a luat măsuri pentru consolidarea peretelui, dar acesta nu a rezistat, scrie TV8.

„Acesta este un imobil cu statut protejat, de categorie locală, dar era o ruină. După ultima noastră evaluare, erau 7% din ce a mai rămas din imobil. În luna aprilie, la agenție a fost depus un proiect în care agentul economic se obliga să conserveze și să restaureze ceea ce a mai rămas. A luat măsurile de consolidare, dar din câte am înțeles din explicațiile lui, peretele nu a rezistat și l-au demolat. Fațada era înclinată cu 25 de grade. Pe 25 aprilie am făcut o evaluare, cu ieșire la fața locului”, a declarat Ștefăniță pentru TV8.md.

Potrivit șefului Agenției pentru Restaurarea Monumentelor, agentul economic este obligat să reconstituie fațada clădirii în același stil. „Astfel, memoria monumentului se va regăsi în proiectul de execuție al agentului economic”, a precizat Ștefăniță.

 

În clădirea de pe strada Veronica Micle a fost un spital care aparținea Mănăstirii Hârbovăț. Imobilul a fost construit în 1910. „Clădirea a fost la balanța Ministerului Sănătății, iar în ultimii 40 de ani a fost abandonată. Agenția a inclus imobilul în lista monumentelor ruinate, împreună cu altele, de la 17 adrese, care sunt într-o stare avansată de ruinare”, a adăugat Ion Ștefăniță.

În această dimineață, pe rețelele sociale au fost postate fotografii cu imobilul demolat, iar autorul pozelor Victor Bunescu declara că agentul economic nu a avut dreptul să demoleze clădirea.

Sursa:TV8

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chişinău
8,49 °C
cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:5,1 m/s
Mon
9 °C
Tue
14 °C
Wed
10 °C
Thu
2 °C
Fri
-2 °C

Curs oficial BNM 17 Noiembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.3214 -0.0000
USD 17.5802 -0.0000
RON 4.0546 -0.0000
UAH 0.7255 -0.0000
RUB 0.2745 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău