Ion Chicu, despre politica externă a Guvernului pe care îl conduce

  • 15 Noiembrie 2019 08:32
Ion Chicu, despre politica externă a Guvernului pe care îl conduce

Noul prim-ministru, votat ieri de către Parlament, Ion Chicu spune că executivul pe care îl conduce va promova o politică externă echilibrată. Totodată, premierul afirmă că va respecta toate angajamentele asumate de către Republica Moldova în raport cu partenerii externi, transmite IPN.

„Bineînțeles, Acordul de Asociere este unul dintre documentele principale de care ne vom ghida în acțiunile noastre. Guvernul tehnocrat are ca prioritate și obiective interesele Republicii Moldova, iar interesele țării pot fi atinse doar dacă porți un dialog cinstit, onest cu partenerii externi”, a declarat Ion Chicu în platoul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public Moldova 1.

Totodată, prim-ministrul spune că Guvernul este în situația de a reajusta rapid conceptul reformei justiției și viziunea privind această reformă pentru ca pe parcursul următoarelor două-trei zile să fie retrimis proiectul din nou la Comisia de la Veneția. „Următoarea ședință a acestei Comisii va avea loc la începutul lunii decembrie și dacă ratăm această ședință și nu avem avizul pozitiv de la Comisia de la Veneția, va trebui să așteptăm până în primăvară când va fi următoarea ședință. Or, noi nu ne putem permite luxul de a tergiversa atât de mult această reformă”. Noul premier spune că proiectul reformei justiției va fi ajustat ținându-se cont în totalitate de recomandările precedente ale Comisiei de la Veneția.

Ion Chicu spune că dacă Comisia de la Veneția va da aviz pozitiv, atunci se va continua pe domeniul evaluării externe a procurorilor și judecătorilor, așa cum a propus executivul precedent. „Vor fi create comisii de evaluare în componența cărora vor intra, inclusiv, experți cu renume internațional, procurori cu experiență în țările europene”, a continuat șeful cabinetului de miniștri. „Sperăm că în urma activității acestor comisii sistemul justiției, Procuratura, vor fi curățate de elementele care au compromis totalmente acest sistem”, a spus el.

Ion Chicu anunță că săptămâna viitoare noul ministru al justiției, Fadei Nagacevschi, va merge cu o vizită la Bruxelles în cadrul căreia va discuta despre posibilitățile de numire a procurorului general și Guvernul va acționa în funcție de rezultatele acestei vizite.

Joi, 14 noiembrie, Parlamentul a acordat vot de încredere cabinetului de miniștri în frunte cu Ion Chicu și programului său de activitate. Noul guvern a fost susținut cu votul a 62 de deputați din fracțiunile Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat. Deputații Blocului ACUM au părăsit sala de ședințe înainte de procedura de vot.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău