Ion Chicu: Codul roșu nu reprezintă situația actuală și a fost activat pentru a anticipa tendințele

  • 14 Martie 2020 11:11
Ion Chicu: Codul roșu nu reprezintă situația actuală și a fost activat pentru a anticipa tendințele

Codul roșu la nivel național referitor la situația epidemiologică prin infecția cu COVID-19 nu reprezintă situația actuală din țară, codul a fost activat pentru a anticipa anumite lucruri. Potrivit premierul Ion Chicu, există toate indiciile că în zilele următoare vor fi înregistrate cazuri cu transmitere locală, notează IPN.

„După cum vedem evoluția din țările Uniunii Europene putem prognoza că în câteva zile putem ajunge la transmitere locală, până acum toate cele opt cazuri sunt din import. Când apare transmiterea locală este posibilă declanșarea unei situații de epidemii. Codul roșu mai mult vizează interacțiunea între autorități, mai multe competențe alocate lor. Am făcut un pas anticipat, dar nu avem dubii că tendința este spre această situație. Pentru a anticipa, am declarat acest cod roșu care presupune mai multă mobilizare, mobilizarea tuturor autorităților, structurilor în regim non-stop”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

Prim-ministrul afirmă că noutatea nu o reprezintă codul roșu, ci acțiunile suplimentare aprobate de către Guvern, care prevăd sistarea activității cinematografelor, activităților care se desfășoară în grup, activitățile de divertisment care vizează cluburile de noapte și localurile de agreement.

„Exemplul altor țări arată că la faza prematură, incipientă, să acționezi determinat cu măsuri radicale ajută să preîntâmpini extinderea. Noi asta facem acum. Sper că până la Paște situația se va calma și va fi inversată”, a adăugat premierul.

Oficialul spune că în prezent este examinată și posibilitatea introducerii stării de urgență în toată țara, însă își exprimă speranța că nu se va ajunge în situația respectivă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău