Ion Ceban își propune să dubleze suma alocată pentru spațiile verzi
-
11 Octombrie 2019 14:30
Candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar al capitalei, Ion Ceban, își propune să dubleze suma care va fi alocată pentru reabilitarea și amenajarea spațiilor verzi și aceasta va porni de la 150 de milioane lei anual. Programul său prevede proiecte concrete pentru parcuri, scuaruri, fâșii forestiere de pe bulevarde și de pe marginea străzilor, transmite IPN.
„Pe timpuri, Chișinăul era considerat unul dintre cele mai verzi orașe. Din cauza că autoritățile au acordat puțină atenție spațiilor verzi, ele nu arată așa cum ne dorim cu toții. E nevoie de voință politică, angajament, responsabilitate și bani pentru a schimba lucrurile și noi asta vom face. Chișinăul își va recăpăta faima de oraș verde, iar asta va fi cartea de vizită a capitalei”, a declarat Ion Ceban într-o conferință de presă.
Potrivit lui, suprafața totală a zonelor verzi din Chișinău este de aproape 3000 de hectare. În Chișinău sunt șase parcuri și mai multe grădini publice, parcuri-păduri, scuaruri și fâșii forestiere, care necesită a fi reabilitate.
Candidatul a menționat că în mod prioritar vor fi finalizate lucrările de amenajare a parcului „Alunelul”, unde va apărea și un havuz. De asemenea, lucrările din parcul „La Izvor”, Parcul Buiucani, Parcul Râșcani, aleea Mircea cel Bătrân și altele. „Zonele verzi vor fi frumoase și confortabile pentru copii, adulți, oameni în etate, cei cu nevoi speciale, dar și pentru cei care practică sportul. Avem un plan foarte concert pentru realizarea acestor proiecte”, a spus Ion Ceban.
Candidatul a mai spus că urmează a fi inițiate și parteneriate public-private pentru reabilitarea zonelor verzi, în special albia râului Bâc, dar și Parcul Buiucani.