Ion Ceban: Clădirea Primăriei nu este funcțională pentru obiectivele pe care ni le propunem

  • 04 Decembrie 2019 08:18
 Ion Ceban: Clădirea Primăriei nu este funcțională pentru obiectivele pe care ni le propunem

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că actuala clădire a Primăriei nu mai este funcțională pentru obiectivele pe care și le-a trasat el împreună cu echipa sa. Edilul capitalei menționează că în clădirea istorică din centrul Chișinăului, în locul administrației publice locale, ar putea fi deschis un muzeu pentru copii. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV 8, transmite IPN.

„Ceea ce gândeam despre Primărie era ca să rămână cabinetul primarului pentru delegațiile oficiale, pentru cei care vin în vizită, cei cărora vrem să le arătăm Primăria, dar și sala de protocol. În rest, o să dezbatem public”, a declarat Ion Ceban.

Potrivit lui, una dintre idei a fost ca în clădirea actuală, istorică, să fie amenajat un muzeu al științei pentru copii, dotat astfel încât în cadrul acestuia să poată fi făcute experimente în domeniile chimie, fizică, biologie. Această idee a fost discutată de echipa Primăriei.

Totodată, edilul a declarat că își dorește ca actuala fațadă să fie păstrată, doar că va fi restaurată.  „Planificăm niște bani în această perioadă pentru bugetul anului viitor. Să știți că vom merge și pe crowdfunding, adică să solicităm și suportul cetățenilor, agenților economici. Primăria este cartea de vizită a municipiului Chișinău, este o perlă făcută în baza proiectului lui Bernardazzi, iar starea în care a ajuns este inadmisibilă”, a afirmat Ion Ceban.

Primarul spune că își dorește ca pe 1 martie anul viitor personalul să se mute din clădirea actuală a primăriei.  

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău