Întrevederile lui Andrian Candu la Washington
-
30 Septembrie 2016 17:59
Președintele Parlamentului, Andrian Candu a avut, la Washington, o întrevedere cu Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland și Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat, Bridget Brink, anunță un comunicat al Parlamentului.
El a apreciat susținerea americană constantă acordată Republicii Moldova în parcursul european și pentru asistența financiară.
În cadrul discuțiilor Andrian Candu a abordat subiecte curente de pe agenda relațiilor moldo-americane, precum și unele aspecte legate de situația social-politică din Republica Moldova, implementarea reformelor ce se regăsesc pe agenda europeană, dialogul cu autoritățile de la Comrat. Speakerul s-a mai referit la acțiunile prioritare pentru accelerarea reformelor, în special în sistemul financiar-bancar și lupta împotriva corupției, se mai spune în comunicat. Andrian Candu a afirmat că desfășurarea alegerilor prezidențiale vor avea loc în mod corect și transparent.
„SUA va susține Republica Moldova în obținerea programului de țară cu Fondul Monetar Internațional, dacă toate precondițiile FMI vor fi realizate”, a fost declarația comună a înalților oficiali americani din cadrul întrevederii.
Oficialii au discutat, de asemenea, despre situația regională și evoluțiile în procesul de soluționare a conflictului transnistrean.
Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită de lucru în SUA, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2016. Andrian Candu a avut o serie de întâlniri bilaterale în Senatul și Congresul SUA.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, ”congresmanul Steve Chabot, un bun cunoscător al situației din Republica Moldova, s-a arătat surprins că colegul sau Weber a elaborat o rezoluție pentru Moldova, incluzând o serie de persoane în acest proiect, fără a se documenta pe „dosarul țării”.