Întrevederea ministrului Nicu Popescu cu omologul austriac Alexander Schallenberg

  • 20 Mai 2022 18:58
Întrevederea ministrului Nicu Popescu cu omologul austriac Alexander Schallenberg

Tot în marja participării la cea de-a 132-a Sesiune a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, care se desfășoară în aceste zile în Italia, la Torino viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu discutat cu ministrul federal al afacerilor externe și internaționale al Austriei, Alexander Schallenberg.

În cadrul întrevederii diplomații au avut un schimb de opinii aprofundat cu privire la evoluțiile regionale și riscurile de securitate în contextul războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina.

Șefii celor două diplomații au discutat despre oportunitățile de cooperare pe segmentul avansării Republicii Moldova pe calea integrării europene în baza unor criterii de meritocrație, examinarea de către Uniunea Europeană a cererii de aderare în contextul prezentării de către țara noastră a răspunsurilor la partea a doua a chestionarului Comisiei Europene. Totodată, vicepremierul Nicu Popescu a punctat angajamentul guvernului de reformare a instituțiilor, inclusiv avansarea pe dimensiunea reformei justiției.

„Lucrăm în cooperare cu partenerii noștri la combaterea dezinformării și la sporirea rezilienței societății civile și a mass-mediei. Am menționat în contextul indexului libertății presei, reușita avansării cu 49 de poziții și clasarea țării noastre pe locul 40.” – spus ministrul Nicu Popescu.

Oficialul moldovean a remarcat faptul că Republica Moldova are prieteni mulți, care oferă asistență valoroasă țării noastre prin diverse mijloace. În context, ministrul Nicu Popescu a mulțumit pentru angajamentul Austriei în cadrul conferinței de susținere a Moldovei de la Berlin, asistența financiară și umanitară acordată țării noastre, precum și relocarea refugiaților ucraineni din Moldova în Austria.

Tags

Alte Noutati

LIVE: De la ABC la BAC
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău