Întrevedere neformală între președintele R. Moldova, liderul Poloniei și premierul Georgiei, la New York
-
23 Septembrie 2021 15:44
În cadrul vizitei la New York, unde s-a aflat pentru a participa la lucrările celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, președintele Maia Sandu a avut mai multe întrevederi neformale, anunță, într-un comunicat, Serviciul de presă al Președinției.
La invitația președintelui Poloniei, Andrzej Duda, Maia Sandu a participat, alături de premierul georgian, Irakli Garibashvili, la o cină de lucru organizată la Reprezentanța Republicii Polone la ONU. Cei trei lideri au discutat despre cooperarea în cadrul Parteneriatului Estic. Ei au abordat subiectul perspectivei de aderare a Republicii Moldova și Georgiei la Zona Unică de Plăți în Euro (SEPA) și posibilitatea de armonizare a prețurilor internaționale de roaming între țările Parteneriatului Estic și UE.
De asemenea, Maia Sandu a avut o întâlnire la Fundația pentru o Societate Deschisă, unde a discutat oportunități de colaborare în domeniul promovării reformelor în educație. La fel, doamna Maia Sandu s-a întâlnit cu Consulul Onorific al Republicii Moldova la New York - Mark Meyer, membru al Baroului newyorkez de Avocați și al Grupului de arbitri din cadrul Centrului internațional de soluționare a litigiilor de investiții (ICSID). Discuția s-a focusat pe reforma justiției din Republica Moldova.