Între 400 și 500 mii de volume de carte în limba engleză vor ajunge anual în bibliotecile din R. Moldova

  • 20 Decembrie 2023 16:13
 Între 400 și 500 mii de volume de carte în limba engleză vor ajunge anual în bibliotecile din R. Moldova

Între 400 și 500 mii de volume de carte în limba engleză vor ajunge anual în bibliotecile din țară grație proiectului „Cărți pentru Moldova”. Un memorandum în acest sens a fost semnat între Ministerul Culturii, mai multe organizații de caritate și Biblioteca Națională, transmite IPN.

Fundația „Stiftelsen Moldavien”, împreună cu Hope 4, a lansat în anul 2022 un program de educație IT pentru elevi. Una dintre principalele probleme întâlnite a fost competențele lingvistice limitate în rândul studenților, profesorilor și adulților în general. Nivelul scăzut de cunoaștere a  limbii engleze a fost motivul asimilării necorespunzătoare a cunoștințelor După ce au vizitat un număr mare de biblioteci școlare, donatorii au constatat lipsa  literaturii engleze disponibile. În consecință, s-a decis colectarea cărților în Marea Britanie, prin intermediul „Armatei Salvării”, și distribuirea lor gratuită în Moldova, la discreția Bibliotecii Naționale, a precizat Robert Blomberg, președinte al fundației suedeze în Moldova, care susține proiecte de dezvoltare comunitară.

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, a menționat că limba engleză este predominantă în domeniul educației, schimburilor culturale transnaționale și, mai ales, în domeniile științifice și IT. „Engleza este un numitor comun în schimbul social și comunicarea în general. Este minunat că, astfel, aceasta va deveni și mai accesibilă pentru cititorii de toate vârstele”, a remarcat oficialul.

Conform înțelegerii, 40% din cărți vor fi destinate copiilor și adolescenților, altele – romane, cărți de bucate și specializate.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău