Între 10.000 și 40.000 de afgani rămași în țară ar avea dreptul să fie primiți în Germania (Merkel)
-
31 August 2021 15:28
Guvernul de la Berlin estimează că în Afganistan se mai află între 10.000 și 40.000 de afgani care lucrează pentru organizațiile internaționale de dezvoltare și care au dreptul să fie evacuați în Germania dacă se consideră în pericol, a indicat marți cancelarul Angela Merkel, transmite Reuters.
Vorbind într-o conferință de presă la Berlin în prezența omologului său austriac Sebastian Kurz, Angela Merkel a menționat că majoritatea celor care au colaborat cu forțele armate și de poliție germane se află deja în afara Afganistanului, dar că, întrucât ajutorul pentru dezvoltare furnizat acestei țări nu a fost stopat, numeroși membri ai personalului local în domeniu au rămas în țară, scrie Agerpres.
În ciuda plecării ultimilor soldați americani în cursul nopții de luni spre marți, Germania nu a renunțat, potrivit cancelarului, să extragă afgani, atât pe cei care au colaborat cu armata germană în timpul intervenției occidentale, cât și dintre cei angajați de organizațiile umanitare.
'În acest moment ne concentrăm pe personalul local, și nu este vorba despre 300 de oameni, ci probabil mai degrabă despre 10.000-40.000 de oameni, și va trebui să vedem câți dintre ei vor să plece din țară și câți nu', a explicat șefa guvernului german.
'Așa cum am văzut, nimeni nu ia cu ușurință decizia de a-și părăsi țara', a adăugat ea.
'Acest sfârșit dureros cu evacuarea a numeroase persoane nu este, desigur, încă terminat', a afirmat Merkel.
Referitor la aeroportul internațional din Kabul, cancelarul a afirmat că acesta 'este de o importanță existențială pentru Afganistan pentru că, fără el, nu poate ajunge niciun ajutor medical sau umanitar, ceea ce înseamnă că el este de cea mai mare importanță pentru acțiunea Națiunilor Unite', notează AFP.
Responsabili americani au recunoscut că aeroportul se află într-o stare precară, partea esențială a infrastructurii sale de bază, în special turnul de control, fiind avariată sau distrusă.
Merkel a mai spus că Germania este pregătită să ofere asistență tehnică pentru ca aeroportul din Kabul să rămân operațional.
În prezent au loc discuții cu Turcia pentru ca aceasta să furnizeze asistență atât în materie de securitate, cât și de mentenanță.
Talibanii au insistat că intenționează să păstreze deschis aeroportul civil, dar, fără garanții reale de securitate, companiile comerciale nu vor veni la Kabul.
Talibanii au mai dat asigurări că afganii care dispun de pașaport și de viză vor fi liberi să plece din Afganistan sau să vină în țară, promisiuni puse însă la îndoială de numeroși afgani și observatori.