Întocmirea listelor electorale – exercițiu complex pentru partidele politice

  • 15 Mai 2021 09:30
Întocmirea listelor electorale – exercițiu complex pentru partidele politice

La baza întocmirii listei electorale stau criteriul profesionalismului și cel al meritocrației, spun reprezentanții formațiunilor politice. PAS și Partidul Șor, care au depus deja dosarele la CEC, spun că lista lor este una reprezentantivă și include oameni profesioniști și integri. Reprezentanții ambelor formațiuni se arată convinși că vor obține majoritatea în Parlament. În același timp, reprezentanții Platformei DA spun că încă operează modificări la lista electorală și o vor prezenta public în scurt timp, notează IPN.

Partidul Acțiune și Solidaritate și-a depus ieri dosarul la CEC pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral. Lista electorală a formațiunii a stârnit mai multe controverse în spațiul public, după ce în ea s-a regăsit numele Natei Albot. Reprezentanții PAS spun că sunt onorați de prezența jurnalistei în echipa PAS.

„Întocmirea listei este un exercițiu complicat pentru fiecare partid, noi am încercat pe de o parte să asigurăm o reprezentativitate a organziațiilor teritoriale, de asemenea am încercat să avem profesioniști din diferite domenii. Nata Albot este cunoscută și acasă și în diaspora și sunt sigur că va aduce valoare adăugată în Parlament” a spus deputatul PAS Dan Perciun în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Reprezentanții Platformei DA spun că nu s-au grăbit să depusă dosarul la CEC chiar din prima zi, pentru a nu fi eclipsați de celelalte partide la prezentarea listei și programului electoral.

„Am prevăzut că va fi o abundență de candidați și nu ne-am grăbit, pentru că atunci când se înregistrează multe partide în aceeași zi, este mai dificil să ne prezentăm lista de candidați. Suntem în continuare deschiși pentru exponenții societății civile, pentru a se regăsi în echipa noastră. Vom veni cu o listă foarte puternică. Toți deputații Platformei DA se vor regăsi pe listă”, a spus deputatul Platformei DA Dinu Plîngău.

La CEC a depus dosarul și Partidul Politic Șor. Primul pe listă e Ilan Șor, condamnat de prima instanță în dosarul fraudei bancare, iar acum dat în căutare internațională.

CEC a recepționat vineri dosarele a șase potențiali concurenți electorali. Potrivit Codului electoral, CEC examinează dosarele depuse și efectuează înregistrarea candidaților timp de cel mult 7 zile de la data primirii actelor. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:76 %
Vint:1,54 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău