”Noi voiam recăpătarea alfabetului latin. Totul se întâmpla mai întâi pe Aleea Clasicilor, și când a început să vină foarte multă lume, cenaclul și-a schimbat locul la Teatrul de Vară din Parcul Valea Morilor. De la sute de persoane, s-a ajuns la mii și apoi la zeci de mii. Au fost niște momente tulburătoare…

Basarabenii au avut un mare noroc de acest bust. Eminescu a fost pentru noi o stea călăuzitoare. Un termen poate banalizat, dar așa a fost. Prezența la Chișinău a acestui bust pe Aleea Clasicilor, din 1958, unde veneau unii să se reculeagă, să pună o floare, cu un anumit risc, pentru că tot timpul bustul era păzit de securiști ca și cel al lui Ștefan cel Mare. Noi am trăit cu aceste simboluri spirituale... ”

Sub semnul simbolului Mihai Eminescu au fost scoase de sub tipar primele publicații în grafie latină din stânga Prutului. Poezia ”Doina”, fragmente cu referire la dragostea de neam din ”Sărmanul Dionis” dar și din opera politică a poetului se regăsesc în paginile nr.1 și 2 ale revistei Glasul-prima publicație cu alfabet latin din Basarabia postbelică, editate și scoase de sub tipar, clandestin, în Țările Baltice.

Referindu-se la situația actuală a R. Moldova, Vlad Pohilă este de părere că, la fel ca și acum un secol și astăzi Basarabia ”țipă sub condeiele rusești” cum spunea Eminescu, iar orice apropiere a basarabenilor de România, deranjează Moscova.

”Nu acceptă că am fi același neam, că am avea aceeași limbă, aceeași istorie, aceleași aspirații, inclusiv ideea Reunirii.  Eminescu a spus că noi nu vindem nimic, nu cedăm Basarabia. Din păcate a fost vândută, cedată, schingiută. El are un poem ”La arme” unde spune, extraordinar , ”E vocea blândei Basarabii”. Ce definiție ne-a dat nouă, cred că perfectă… Basarabenii sunt, într-adevăr, blânzi și umili pe alocuri. ”E glasul bândei Basarabii ajunsă-n ziua de apoi”, spune Eminescu pe la 1880. Culmea este că și astăzi suntem în ziua de apoi. Starea noastră este tragică. Puțini știu acest adevăr, că la noi este o frământare dramatică. Pe de o parte, s-a produs o intoxicare extraordinară, o spălare de creiere, cum ar spune unii, și mulți oameni cred sincer, și li s-a băgat adânc în cap, că noi basarabenii am fi alții decât ceilalți români, că am avea altă istorie și ar trebui să avem alt drum, alt destin.”

Omul de cultură Vlad Pohilă este autorul primului articol privind necesitatea revenirii limbii române din RSSM la alfabetul latin, iunie, 1988; este semnatar și redactor al ”Scrisorii celor 66” (septembrie1988) - manifestul oamenilor de știință și cultură  care a pregătit opinia publică și a grăbit oficializarea limbii române și revenirea la alfabetul latin din 31 august 1989; s-a deplasat la Riga și Vilnius, împreună cu Iurie Zavadschi și Virgil Zagaevschi unde a tipărit, în mod clandestin,  nr. 1 și nr. 2 ale revistei „Glasul”-ui (februarie și iunie, 1989), prima publicație cu alfabet latin din Basarabia postbelică; a tradus pentru prima dată în limba română  textul Pactului Molotov-Ribbentrop și a Protocolului adițional secret, traducerea fiind făcută în primăvara anului1989 din limba lituaniană, or, numai deputații unionali de la Vilnius reușiseră să facă rost de documentul secret tăinuit decenii în șir de Kremlin; a publicat, în 1989, într-un milion de exemplare, prima cărte-îndrumar de scriere cu litere latine, carte-document intitulată „Să citim, să scriem cu litere latine”; a alcătuit și îngrijit primul Dicționar Ortografic al limbii române, editat la Chișinău cu alfabet latin (1990), prefața și notele introductive „anonime”, aparținându-i.