INTERVIU. Uniunea Europeană va accepta decizia Moldovei, oricare ar fi aceasta
-
05 Mai 2015 17:33
Cât de pregătită este Uniunea Europeană să accepte noi membri, dar și cât de pregătită este Republica Moldova de aderare?
Despre aceasta și alte lucruri a discutat reporterul IPN cu profesorul Ludger Kühnhardt, directorul Institutului pentru Integrare Europeană (ZEI) din cadrul Universității din Bonn (Germania), care s-a aflat în Republica Moldova pentru o serie de prelegeri publice la Institutul Național al Justiției, Universitatea Alecu Russo din Bălți și Universitatea din Comrat.
− Una din prelegeri are tema: „Uniunea Europeană – drept, identitate și integrare în timpuri de neliniști geopolitice”. Cât de deschisă este UE către noi membri în aceste „timpuri de neliniști geopolitice” și cât de deschisă, dar și pregătită este Moldova pentru a deveni membru al UE?
− Uniunea Europeană între anii 2004-2007 și apoi prin aderarea Croației în 2013 s-a extins cu încă 11 membri, devenind 28 de țări la număr. Acest fapt a avut multe consecințe pentru funcționarea internă a UE și cel mai important era ca oamenii din țările mai vechi membre ale UE și cei din țările noi aderate, după 2004, să se simtă ca un tot întreg. UE se află în fața unei noi sarcini legate de competitivitatea economiei sale. Este vorba de creșterea, înnoirea economiei pentru a face față noilor schimbări din economia mondială. Și acest lucru este legat de schimbări la nivel instituțional, și în acest sens președintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, încearcă să facă față acestor schimbări și să aducă aceste schimbări în societate. Este vorba de acceptanță în rândul celor 150 de milioane de locuitori ai UE. Doar o Uniune Europeană puternică poate fi un partener bun pentru Republica Moldova, de aceea tot ce am spus până acum este foarte important și pentru Republica Moldova. În acest sens, Uniunea Europeană are un șir întreg de sarcini pentru următorii ani de cea mai înaltă prioritate. Esențial pentru Republica Moldova este să nu aștepte o dată sau un fapt al asocierii cu UE concret, ci să încerce prin acțiunile sale să umple cu viață angajamentele asumate, să le realizeze și este vorba despre schimbări legislative și schimbări la nivelul instituțiilor. Numai atunci când cadrul legislativ va fi același în UE și Republica Moldova, doar atunci putem deveni parteneri buni.
Pentru societatea din Republica Moldova și pentru fiecare cetățean în parte este importantă întrebarea: Ce înseamnă aceste valori ale UE pe care le vor împărtăși cu cei 150 de milioane de oameni care locuiesc în UE? Și în acest sens este foarte important să existe un dialog în societate cu privire la semnificația acestor valori, dar și despre contribuția fiecăruia dintre noi la binele tuturor. Pentru economia Republicii Moldova acest lucru înseamnă pregătire pentru competitivitate pe piața comună a Uniunii Europene. În acest sens, e necesar de preluat noi tehnologii și de a descoperi noi piețe de desfacere, de a asigura o calitate înaltă a produselor care să-și poată găsi piața de desfacere pe piața UE. Acest lucru ar asigura locuri de muncă pentru tineri și tinerii nu ar mai pleca peste hotare, ci ar contribui la dezvoltarea țării lor și la bunăstarea populației. În felul acesta, UE și Republica Moldova se află în centrul unor procese serioase de transformare, astfel fiecare dintre părți are foarte multe de făcut în următorii 10 ani. Și toate acestea au loc într-un context geopolitic tensionat. Și conducerea de la Moscova, inclusiv Putin (Vladimir Putin, președintele Federației Ruse), trebuie să înțeleagă că orice tentativă de a împiedica acest proces de apropiere dintre UE și Republica Moldova va duce doar la accelerarea procesului.
Statele membre UE, așa cum și populația Republicii Moldova, are tot dreptul la autodeterminare și astfel dorința populației din Moldova a fost exprimată prin semnarea Acordului de Asociere care a fost dorit și convenit de ambele părți și nu o să permitem nimănui să împiedice acest drept de autodeterminare. Acest lucru îl afirmă toți actorii politici și în calitatea de cercetător și observator pot să confirm că toate aceste studii au dreptate.
− Cât de credibilă este Moldova în contextul situației bancare interne?
− Toate infracțiunile și abuzurile grave contra valorilor sau normelor europene nu sunt deloc o contribuție necesară recunoașterii și acceptării UE de către populația din Republica Moldova și, respectiv, nici a recunoașterii Republicii Moldova de către UE.
− Asta înseamnă că imaginea țării este afectată și nu mai suntem credibili în fața UE?
− Îngrijorarea nu se referă doar la imaginea Republicii Moldova, este vorba și de imaginea UE, care trebuie să devină partener al Republicii Moldova și la nivel oficial desigur că nu vor fi acceptate și vor fi criticate întotdeauna astfel de neglijențe ale guvernării, care sunt neglijări ale valorilor europene. Noi suntem o societate care se bazează pe valori. Acest lucru nu înseamnă că suntem toți niște îngeri, dar nu vom accepta astfel de abuzuri direcționate contra normelor și valorilor noastre pentru că trăim într-un mediu democratic controlat, unde domnește legea și vom utiliza toate mijloacele juridice și legale pentru a urmări și a condamna astfel de acțiuni. Cum a zis Winston Churchill (prim-ministru al Regatului Unit în al doilea război mondial): „Democrația este a doua cea mai bună formă de guvernare, dar nu există prima”. De aceea autocritica și critica dintre parteneri constituie elemente fundamentele pentru procesul de reînnoire a relațiilor dintre parteneri.
− Cum am putea în lipsa unei unități naționale să ajungem la o idee comună de integrare în UE? Cum ar trebui să consolidăm societatea moldovenească, mai ales în contextul ultimelor studii care arată că numărul euro-scepticilor este în creștere?
− Întrebarea decisivă este: Ce dorim să facem în viitoarele decenii în Europa? Dorim să fim o uniune în care nu dreptul să domnească, dar să domnească puterea? Sau dorim să fim o comunitate bazată pe drept? În orice societate se întâmplă crime și infracțiuni, dar trebuie să putem să-i ajutăm pe cei mai slabi pentru că importantă pentru noi este transparența, controlul și respectul, chiar și față de popoarele mai mici, mai sărace și mai puțin puternice. Dorim să trăim în cadrul unui sistem economic care a eșuat nu de 20 de ani, dar de 100 de ani? Sau dorim să trăim într-o societate în care inovația și creativitatea este promovată, fantezia, mai ales din partea tinerilor, care optează pentru progres în gândire, iar aceste lucruri se bazează pe respectarea demnității umane și libertatea convingerilor și libertatea ideilor? Dorim să trăim într-o uniunea regională în care sunt desigur și arme atomice și există o discrepanță foarte mare între bogați și săraci precum în cele mai îndepărtate state din lume? Sau dorim să trăim într-o uniune regională bazată pe incluziune socială, pe o repartizare mai echilibrată a resurselor, pe responsabilitate socielă pe care ne-o promit cei de la guvernare? Sunt convins că populația Republicii Moldova știe care este decizia potrivită pentru viitorul lor și pentru viitorul copiilor lor în Republica Moldova. În orice caz, oricare ar fi decizia, Uniunea Europeană o va accepta și nu va trimite „omuleții verzi”, așa cum s-a întâmplat un an în urmă în Crimeea, trimiși de altcineva.
− De ce ați ales să veniți cu prelegeri anume în fața studenților? De ce anume universitățile din Bălți și Comrat?
− Am ales nordul și sudul pentru că aceste părți fac parte din țară și centrul nu poate funcționa fără ele, iar situația tinerilor este peste tot aceeași. Tinerii în fața cărora am vorbit, cei născuți după anii 90, după războiul rece, sunt cei care vor hotărî destinul Republicii Moldova și o parte din destinul Uniunii Europene. Și la Bălți, și la Comrat tinerii sunt tot atât de importanți ca cei de la Chișinău pentru că și ei sunt europeni. Acești tineri de la Bălți și Comrat sunt aceiași europeni pe care îi văd la Born, la Bruxelles, tineri cu care colaborăm și lucrăm la organizarea viitorului Uniunii Europene. Ori Europa este peste tot acolo unde sunt trăite valorile europene.