INTERVIU | Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu: „Echipele de urgență testează bolnavii la prezența virusului COVID-19 chiar la patul acestora”

  • 18 Septembrie 2021 14:07
INTERVIU | Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu: „Echipele de urgență testează bolnavii la prezența virusului COVID-19 chiar la patul acestora”

Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a fost dotat cu teste rapide pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, iar personalul medical din cadrul echipelor de intervenție a fost instruit în utilizarea acestora. Testarea pacienților cu suspecție la COVID-19 de către medicii de pe ambulanțe a început la 7 septembrie 2021. Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolaescu a oferit mai multe detalii la acest subiect într-un interviu publicat de minister. 

Dna Nicolaescu, câte persoane au fost testate în prima săptămâna de la luarea deciziei?

Pe parcursul primei săptămâni de aplicare a testelor rapide pentru detectarea antigenelor virale SARS-CoV-2 de către echipele medicale de urgență, la etapa de prespital, au fost testate peste 1200 de persoane. Testul este realizat dacă persoana, care a solicitat serviciul de urgență, prezintă simptome specifice virusului. Procedura poate fi realizată chiar la patul bolnavului și permite confirmarea rapidă a diagnosticului, respectiv nu se tergiversează cu inițierea tratamentului și persoana se poate izola mai repede, astfel se evită contaminarea celor din jur. 

Câte teste rapide pentru depistarea COVID-19 au fost repartizate serviciului de ambulanță? 

La prima etapă, au fost distribuite 9000 de teste pentru serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească. Estimativ, dacă se păstrează aceeași intensitate de utilizare a testelor,  această cantitate este suficientă pentru circa șase – șapte săptămâni. În paralel, este inițiată procedura de achiziție a testelor rapide în cantitate de  700 de mii de teste, iar pe viitor toate distribuțiile vor include și serviciul de asistență medicală urgentă.  

Cum se realizează procedura și cât de repede sunt disponibile rezultatele?

Procedura de efectuare a testului este relativ ușoară. Rezultatul se citește în 15 minute și este ușor de interpretat. Marele avantaj este că persoanei, care a solicitat serviciul de urgență, îi este confirmat diagnosticul în momentul solicitării ambulanței. 

Anterior, la sosirea serviciului de urgență, dacă persoana nu era în stare gravă și nu prezenta indicații pentru spitalizare, echipa medicală îi recomanda să se adreseze la medicul de familie și să facă testul. Procedura de programare și cea de obținere a rezultatelor dura câteva zile, perioadă în care starea pacientului putea să se agraveze. Totodată, persoana era o sursă de infectare pentru cei din jur.

Acum, însă, aceasta  procedura are loc mult mai repede. Dacă există indicații, echipa de intervenție face testul pe loc și persoanele infectate se identifică deja la această etapă. Pacienții care necesită internare, sunt transportați imediat la spital. Cei care prezintă formele ușoare și medii rămân pentru tratament la domiciliu.  

Cine prescrie tratamentul?

Medicul de pe ambulanță acordă pacientului primul ajutor și la necesitate asigură transportarea acestuia către o instituție medicală. Cazurile persoanelor care rămân pentru tratament la domiciliu sunt notificate medicului de familie, care este responsabil în continuare de prescrierea schemei de tratament și monitorizarea pacientului.

Ce se va întâmpla în cazurile în care pacienții vor refuza să fie testați? 

Nu trebuie să confundăm această testare rapidă pentru depistarea virusului la indicații medicale cu cerința de a efectua testul ca o măsură de sănătate publică, care este stabilită pentru anumite situații, precum traversarea frontierei de stat, condiții pentru angajații nevaccinați din sistemul de învățământ  sau accesul la anumite evenimente, conform ultimei decizii a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. În acest caz, testul se realizează la indicația medicală și avem aceeași abordare ca și pentru orice altă manoperă medicală. Procedura se efectuează cu acordul pacientului, în baza unui consimțământ informat. Dacă refuză, persoana își asumă propria răspundere că nu vrea să beneficieze de această analiză. 

Câți lucrători medicali din cadrul echipelor de intervenție a fost instruit în utilizarea acestor teste?

Sesiunile de instruire au fost organizate în format online cu participarea reprezentanților din toate  subdiviziuni de asistență medicală urgentă prespitalicească din țară. Testul în sine este relativ ușor de realizat și instruirea s-a axat în special pe componentele organizatorice precum respectarea indicațiilor medicale pentru testare, procedurile necesare, completarea fișei epidemiologice, includerea rezultatelor testelor în documentația medicală.

În ce mod testarea la COVID-19, în cadrul serviciului de ambulanță va contribui la controlul infecției și reducerea cazurilor grave?

Intensificarea testării la COVID-19, inclusiv în cadrul serviciului de ambulanță, va permite asigurarea unui control sporit al infecției și va contribui la reducerea cazurilor grave, deceselor sau a complicațiilor cauzate de COVID-19, prin confirmarea mai rapidă a diagnosticului și inițierea promptă a tratamentului necesar.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău