INTERVIU | Președintele Organizației Studenților Basarabeni din București, Raileanu Antuanela: „Misiunea OSB-ului este să educe tinerii în spirit democratic și să dezvolte spiritul civic orientat către valorile proeuropene”

  • 19 Iulie 2021 13:59
INTERVIU | Președintele Organizației Studenților Basarabeni din București, Raileanu Antuanela: „Misiunea OSB-ului este să educe tinerii în spirit democratic și să dezvolte spiritul civic orientat către valorile proeuropene”

Radio România Chișinău realizează o serie de interviuri cu asociațiile reprezentative ale basarabenilor din România pentru a vă prezenta mai multe detalii despre cum e să studiezi peste Prut și care este rolul asociațiilor. Astfel, am discutat cu președintele Organizației Studenților Basarabeni din București, Raileanu Antuanela.

Spuneți-ne câteva detalii despre Organizația Studenților Basarabeni (anul înființării, număr de membri, departamente, etc).

Organizația Studenților Basarabeni (OSB) activează din anul 2005. Este un ONG studențesc, apolitic, care promovează valorile proeuropene și contribuie la integrarea studenților basarabeni în societatea românească prin intermediul activităților social-culturale. OSB este compus din biroul central și biroul extins.

Biroul central este format din președinte (Raileanu Antuanela), vicepreședinte executiv (Țînțari Daniela) și secretar general (Rînja Laura).

Respectiv, biroul extins este compus din 5 departamente care sunt coordonate de câte un vicepreședinte:

  1. IT&Imagine (Talpă Gheorghe);
  2. Relații Publice (Botica Ana-Maria);
  3. Cultură&Evenimente (Frunză Daniel);
  4. Fundraising&Proiecte (Sava Dumitraș);
  5. Resurse Umane (Domenti Ana).

În prezent, din cadrul organizației fac parte peste 100 de voluntari, dintre care aproximativ 50 dintre ei sunt membri activi, cu drept de vot.

Cum convingeți tinerii să se implice și să adere la Organizația Studenților Basarabeni?

Noi suntem naturali și expresivi în valorile pe care le promovăm și activitatea pe care o desfășurăm. Mulți dintre studenți se regăsesc în activitatea noastră fără să-i convingem noi. Tinerii studenți ajunși în București au nevoie de sprijin pentru a se integra eficient. Dintotdeauna, ne-am dat silința să-i susținem în toate demersurile lor cu privire la procesul de admitere, și, repectiv, în toamnă (când începe anul de studii) ajungem să îi cunoaștem și față în față. Iar de aici începe adevărata studenție a lor alături de o comunitate minunată de basarabeni.

Cu ce probleme se confruntă elevii și studenții basarabeni și care sunt soluțiile propuse de voluntarii din Organizația Studenților Basarabeni?

Studenția în București este o adevărată provocare pentru noi. Și, de multe ori, ne ciocnim de probleme și impedimente. O problemă actuală ar fi bursele de merit/performanță pe care nu toate universitățile le oferă etnicilor români. Știm că munca în timpul facultății nu este privită cu ochi buni de către cadrele didactice, dar, nici bursele care ne sunt acordate nu pot acoperi cheltuielile unui student în București.

Ce campanii sau proiecte de succes ați implementat de-a lungul timpului?

Cel mai de avengură eveniment din cadrul organizației noastre este festivalul ,,Zilele Basarabiei" care se desfășoară anual la București în preajma zilei de 27 martie. Festivalul a îmbrățișat 14 ediții până acum și are menirea să vocifereze idealul reunirii drept cea mai mare realizare a neamului nostru. Alte proiecte precum ,,La o cafea cu..." sau ,,Dialoguri deOSBite" își propun să promoveze personalități din Basarabia.

Cum a fost afectată activitatea Asociației în perioada pandemiei ?

Pandemia a stagnat puțin activitatea noastră. A fost greu să ne relansăm după aproape un an de izolare. Multe activități le-am adaptat în mediul online, altele le-am lăsat în stad by din cauza restricțiilor în vigoare. Partea bună e că situația pandemică a generat multe idei noi de a menține activitatea în mediu online. Ne-a testat creativitatea și am pus mai mult accent pe calitatea conținutului nostru.

Ce proiecte noi intenționați  să realizați în noul an academic?

Anul acesta este un nou început pentru noi. Ne dorim să fim și mai eficienți în activitatea noastră. Cu ocazia împlinirii de 30 de ani a Republicii Moldova, ne propunem o serie de activități prin care să marcăm cifra răsunătoare. Totodată, ne vom orienta să organizăm cât mai multe evenimente interne care să consolideze cultura organizațională și să întărească relațiile dintre noi.

Care este misiunea și ce scopuri urmărește Asociația?

Misiunea OSB-ului este să educe tinerii în spirit democratic și să dezvolte spiritul civic orientat către valorile proeuropene. Scopul nostru este să consolidăm comunitatea de tineri basarabeni din București care să activeze eficient în promovarea imaginii Basarabiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:1,66 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău