INTERVIU | Ninel Revenco desființează cele mai frecvente mituri legate de vaccinare: Toate vaccinurile anti-COVID-19, care sunt oferite astăzi cetățenilor R.Moldova, sunt sigure și protejează împotriva formelor grave și foarte grave ale bolii

  • 05 Aprilie 2021 15:23
INTERVIU | Ninel Revenco desființează cele mai frecvente mituri legate de vaccinare: Toate vaccinurile anti-COVID-19, care sunt oferite astăzi cetățenilor R.Moldova, sunt sigure și protejează împotriva formelor grave și foarte grave ale bolii

Toate vaccinurile anti-COVID-19 care sunt oferite astăzi cetățenilor Republicii Moldova sunt sigure și protejează împotriva formelor grave și foarte grave ale bolii, afirmă coordonatoarea programului național de imunizare, Ninel Revenco. Într-un interviu pentru Radio Chișinău, specialista oferă explicații cum ar trebui să se vaccineze persoanele care au făcut diverse forme ale bolii și desființează cele mai frecvente mituri legate de vaccinare. Ascultați un interviu realizat de Cristina Popușoi.

-Doamnă Revenco, care sunt cele mai frecvente temeri cu care se confruntă cetățenii referitor la vaccinare?

Cetățenii sunt îndemnați să accepte vaccinurile indiferent de firmele producătoare. Nu există vaccin bun sau foarte bun. Toate vaccinurile care vi se oferă astăzi, toate sunt sigure, eficiente, vă protejează de formele grave și foarte grave ale acestei maladii, cum este COVID-19. De multe ori sunt întrebată dacă cetățeanul care a avut COVID-19 poate fi vaccinat, dacă femeile însărcinate pot  fi vaccinate, dacă vor fi vaccinați copii?

Persoanele care au suportat forma ușoară sau grav medie de COVID-19, odată ce sunt în etapa de însănătoșire se pot vaccina la un interval de minim 10-14 zile după starea de bine. Persoanele care au suportat varianta gravă de COVID-19 și au primit fie transfuzii de plasmă, fie tratamente foarte complicate ca cel biologic, la fel sunt eligibile pentru vaccinare, doar cu amânare, amânarea va fi cu o durată de 90 de zile din momentul însănătoșirii. Vaccinul contra COVID-19 este doar unul din instrumentele de control de răspândire a virusului și odată ce am primit prima sau a doua doză de vaccin trebuie să respectăm toate măsurile de precauție ca să nu răspândim virusul și să nu-l contactăm. În faza a treia a studiilor a vaccinurilor Pfizer, Moderna sau Astrazeneca nu au fost incluse femeile însărcinate sau care alăptează. Totodată, din februarie, în Marea Britanie s-a luat decizia de a vaccina femeile însărcinate. S-a demonstrat deja că nou-născuții se nasc cu anticorpi, aceeași tendință este în SUA, unde medicii ginecologii recomandă ca femeile însărcinate să fie vaccinate practic în ultimul trimestru de sarcină. Femeile care alăptează și sunt în grupul de risc, având comorbidități, pot fi vaccinate și nu este demonstrat că vaccinul ar influența negativ asupra sănătății lor.

-Care sunt neadevărurile cele mai răspândite despre vaccinarea împotriva COVID-19?

Persoanele care merg  să se vaccineze, ar trebui în primul rând să se informeze din sursele demne de încredere: site-ul oficiale al Ministerului vaccinare.gov.md și alte ghiduri internaționale de la OMS, UNICEF, AEM – acestea sunt sursele cele mai importante de unde puteți să vă informați. Celelalte afirmații că virusul modifică ADN-ul uman sau are loc „ciparea” – sunt doar falsuri care duc în eroare cetățenii. ADN-ul uman nu poate fi modificat, deoarece vaccinul în sine nu conține în sine un virus viu, doar o parte mică a ARN-ului, o parte mică care nicidecum nu intră în nucleul celular și astfel nu poate fi modificat. Cât ține de așa-zisa „cipare”, noi nu am ajuns la acea etapă, ca printr-o injecție mică, printr-o seringă cu un ac de diametru foarte minuscul să introducem un cip în organism. Noi, deja, într-un fel suntem monitorizați: având IDNP-ul, având telefoane mobile, făcând cumpărături online sau fiind pe rețelele de socializare, deci orice pas al nostru poate fi monitorizat.

Noi nu ne îmbolnăvim după vaccinare. Prin vaccinare nu primim virusul viu, nu suntem infectați și nu putem face această boală prin vaccinare. Acel mit că după vaccinare au fost cazuri de deces, de îmbolnăviri, într-adevăr după prima doză, în perioada când nu se știe dacă cetățeanul a fost sau în contact cu cineva bolnav, este în perioada de incubație, e posibil să manifeste unul sau alt semn de COVID-19. Și într-adevăr, după prima doză de vaccin, noi nu am produs acel număr necesar de anticorpi pentru a fi rezistenți la această infecție. Doar după a doua doză, la interval de până la 14, corpul este pregătit, a produs deja un număr necesar de anticorpi pentru a nu face COVID-19. Ceea ce ține de decese după vaccinare, toate aceste cazuri sunt monitorizate de o comisie specială, care analizează minuțios și până în prezent nu a fost găsită și demonstrată cauzalitate între vaccin și deces. În afară de COVID-19 mai există și alte boli, știți că Republica Moldova în structura mortalității este cu maladiile cardiovasculare, bronhopulmonare, digestive, tumorale este cu un număr foarte mare. Aceste maladii nu au dispărut.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău