Interdicția importurilor de petrol rusesc, tema centrală a summitului liderilor UE de la Bruxelles
-
30 Mai 2022 10:54
Liderii țărilor Uniunii Europene se întrunesc luni la Bruxelles pentru un summit care va fi, cel mai probabil, marcat de nereușita UE de a stabili o interdicție asupra importurilor de petrol rusesc, scrie BBC, citat de Rador.
Ungaria, care este preponderent dependentă de importurile ruse, s-a opus interdicției. La întâlnirea ambasadorilor UE de duminică nu s-a reușit stabilirea unui plan în acest sens. Ministrul de externe al Letoniei, Edgars Rinkēvičs a declarat pentru BBC că este "încrezător că va există o rezoluție": "Am mai avut drame înainte, am mai avut înainte țări care s-au opus unor lucruri, începând de la bugetul UE, până la sancțiuni.
Desigur că discutăm, dar cred că și Ungaria va înțelege gravitatea situației și va fi de acord cu un posibil acord de compromis".