Instituțiile statului urmează să vină cu propuneri de diminuare a bugetelor de cheltuieli

  • 26 Martie 2020 13:42
Instituțiile statului urmează să vină cu propuneri de diminuare a bugetelor de cheltuieli

Instituțiile statului urmează să vină cu propuneri concrete de diminuare a bugetelor de cheltuieli, astfel încât sumele să poată fi direcționate către lichidarea consecințelor crizei de COVID-19 în Republica Moldova, transmite IPN.

Într-o postare pe o rețea de socializare, președintele Igor Dodon, a declarat că acest lucru se va întâmpla și la nivelul Președinției, unde deja a fost finalizat un prim plan de reducere a cheltuielilor cu peste patru milioane lei. Potrivit lui, este vorba despre sistarea achizițiilor care nu sunt absolut necesare, reducerea bugetului pentru deplasări și a primelor pentru personal, precum și tăiate alte costuri.

„Solicit tuturor instituțiilor statului să manifeste responsabilitate și să trateze cu maximă seriozitate această solicitare de reducere a cheltuielilor”, a scris șeful statului.

Igor Dodon susține că urmează, împreună cu președintele Parlamentului și prim-ministru, să analizeze modul în care fiecare instituție respectă solicitarea respectivă și să intervină acolo unde va fi cazul. „Campania de combatere a epidemiei poate fi îndelungată, obositoare și foarte cheltuitoare pentru stat, din care motiv trebuie să fim responsabili și economi la maximum”, a mai scris acesta.

Republica Moldova se află în stare de urgență, până pe 15 mai, având în vedere răspândirea COVID-19.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
29,3
Cer fragmentat
Umiditate:44 %
Vint:1,54 m/s
Tue
24
Wed
23
Thu
23
Fri
21
Sat
18
Arhivă Radio Chișinău