Instituțiile de învățământ profesional tehnic participă, în premieră, la Programului ERASMUS+ al Uniunii Europene

  • 16 Martie 2023 16:22
Instituțiile de învățământ profesional tehnic participă, în premieră, la Programului ERASMUS+ al Uniunii Europene

Directorii școlilor profesionale au participat, astăzi, la o sesiune de informare privind oportunitățile Programului Erasmus+ al Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educației și Cercetării în colaborare cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Oficiul ERASMUS+Moldova și Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale din România, anunță MEC.

Noul cadru al programului Erasmus+ 2021-2027 le permite școlilor profesionale din țara noastră să participe la proiecte de consolidare a capacităților în domeniul educației și formări profesionale. Aceste proiecte presupun acțiuni de cooperare internațională, bazate pe parteneriate multilaterale între organizațiile active în domeniul educației și formării profesionale din țările asociate la programul Erasmus+ (statele UE, Islanda, Macedonia de Nord, Turcia, Norvegia, Serbia și Liechtenstein) și din țările terțe, care nu sunt asociate la program, cum este Republica Moldova. Aceste inițiative au scopul să susțină relevanța, accesibilitatea și capacitatea de adaptare ale instituțiilor de educație și formare profesională.

Prezentă la eveniment, secretara de stat a MEC Galina Rusu a menționat că în anul 2022 de prevederile Erasmus+ au beneficiat două proiecte cu implicarea instituțiilor din țara noastră. Astfel, unul dintre acestea prevede instituirea unui sistem de formare profesională pe tot parcursul vieții, inclusiv la distanță, pentru optimizarea managementului calității îngrijirii și a riscurilor pentru sănătate în Republica Moldova și Azerbaidjan. Parte a consorțiilor este, pentru prima dată, o instituție de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova - Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”. Cel de-al doilea proiect prevede crearea unui Centru pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri.

Secretara de stat a felicitat instituțiile câștigătoare și a îndemnat reprezentanții instituțiilor de învățământ profesional tehnic să accepte provocarea și să participe activ la apelurile de propuneri ale Programului Erasmus+ pentru domeniul formării profesionale.

În prezent, în Republica Moldova activează 90 de instituții de învățământ profesional tehnic, cu un număr total de peste 45 de mii de elevi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
7,18
Cer fragmentat
Umiditate:90 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău