Instituțiile de învățământ profesional tehnic au început concursul de admitere

  • 17 Iulie 2023 18:13

S-a dat startul concursului de admitere la învățământul profesional tehnic. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, instituțiile au anunțat admiterea pentru 8267 de locuri cu finanțare bugetară și 562 de locuri cu achitarea taxei de studii pentru programe de formare profesională în învățământul profesional tehnic secundar (școli profesionale și centre de excelență). Pentru programe de formare profesională în învățământul profesional tehnic postsecundar și postsecundar nonterțiar (colegii și centre de excelență) sunt anunțate 3940 de locuri cu finanțare bugetară și 7354 de locuri cu achitarea taxei de studii, transmite IPN.

Calendarul admiterii conține două etape. În școli profesionale și centre de excelență prima etapă este de la 17 iulie până la 11 august. A doua etapă începe la 17 august și durează până la 25 august. Pentru elevii care vor să depună actele la colegii și centre de excelență sunt stabilite perioade 17 iulie-4 august și 10 august-18 august.

Dosarul de admitere poate fi depus și online, prin intermediul Sistemului informațional de management în educație în învățământul profesional tehnic.

Din numărul total de locuri bugetare, 1533 sunt rezervate programelor de învățământ dual. Formarea profesională pentru elevii admiși la aceste programe va fi realizată în baza acordurilor semnate între 27 de instituții de învățământ profesional tehnic și 127 de unități economice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
16,24
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:6,17 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
19
Wed
13
Thu
9
Arhivă Radio Chișinău