Instituirea tutelei presupune o serie de AVANTAJE pentru copiii celor care muncesc peste hotare

  • 09 Ianuarie 2017 14:27
Instituirea tutelei presupune o serie de AVANTAJE pentru copiii celor care muncesc peste hotare

Părinții care lucrează peste hotare, reveniți de sărbători, sunt îndemnați să folosească vizita în Republica Moldova ca și oportunitate de a institui tutela sau curatela copilului pe o persoană apropiată.

Potrivit experților în domeniul migrației sigure ai Centrului Internațional „La Strada”, gestul nu este doar o formalitate, ci presupune numeroase avantaje pentru copil, și așa vulnerabil după plecarea părinților, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de către „La Strada” se menționează că de cele mai multe ori persoanele care aleg să plece la muncă peste hotare consideră că, dacă lasă copilul în grija unei rude – frate, soră, mătușă, bunică – atunci copilul va fi în siguranță. Însă, acești copii ajung în grupul de risc.

„În general, instituirea tutelei sau a curatelei nu presupune un efort prea mare, decât notificarea autorității locale printr-o cerere simplă. Procedura e gratuită, iar în continuare persoana nominalizată rămâne, temporar, responsabilă de copil. De exemplu, dacă atunci când sunteți plecat, copilul dumneavoastră mic s-a îmbolnăvit și trebuie să fie internat în spital. Conform legislației, dacă nu a fost instituită tutela, persoana cu care a rămas va trebui să achite plăți suplimentare pentru a rămâne cu acesta în spital. De asemenea, la serviciu trebuie să își ia concediu din cont propriu”, explică Daniela Misail-Nichitin, directoarea programului femei în cadrul Centrului „La Strada”.

Potrivit ei, în cazul în care a fost instituită tutela asupra copilului, persoana va putea să rămână în spital gratis, până când copilul se tratează, iar la serviciu i se acordă concediu de boală achitat. Acest exemplu pare banal, dar reflectă unele dintre beneficiile instituirii tutelei asupra copilului, atât timp cât părinții sunt plecați peste hotare.

Tutela se instituie la Direcția protecției drepturilor copilului din localitatea în care trăiește copilul, când acesta se află în grija unui părinte sau când ambii părinți pleacă peste hotare. Pentru orice alte informații ce țin de deplasarea în siguranță peste hotarele Republicii Moldova, fiecare doritor este îndemnat să apeleze gratuit Linia fierbinte pentru migrație sigură - 0 800 77777 sau să contacteze un consultant accesând www.migratiesigura.md. Apelurile de peste hotare sunt așteptate la numărul de telefon 0 (22) 23 33 09. Serviciul este administrat de Centrul Internațional „La Strada”.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
23,29
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:3,6 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău