Instanța a prelungit mandatul de arest la domiciliu pe numele lui Chiril Lucinschi cu încă 30 de zile
-
15 Februarie 2018 10:14
Fostul deputat Chiril Lucinschi va sta în arest la domiciliu încă 30 de zile, conform unei decizii a Judecătoriei Buiucani. Hotărârea poate fi atacată în instanța superioară în decurs de 72 de ore. Apărarea a anunțat că va folosi această oportunitate.
Potrivit agenției INFOTAG, miercuri s-a finalizat cercetarea judecătorească, iar părțile au la dispoziție o lună pentru a se pregăti de dezbaterile judiciare.
Procurorul de caz, Eugen Rusnac, a declarat după ședință că a cerut prelungirea mandatului de arest la domiciliu pentru că există riscul ca Lucinschi să fugă peste hotarele țării, dacă va fi eliberat sub control judiciar, deoarece deține și cetățenia altor state.
În opinia lui Lucinschi, nu există niciun motiv rezonabil pentru o asemenea decizie.
"Eu voi rămâne aici atât cât trebuie, până nu voi demonstra că nu-s vinovat. Cred însă că există deja o decizie în acest dosar și ei încearcă să-l încheie cât mai repede", a spus el.
Avocata Corina Stratan susține că procurorul nu a prezentat nicio dovadă, iar măsura de arrest este inutilă. Totodată, ea consideră că decizia instanței este una contrară legii și este nemulțumită de faptul că magistrații au respins cererea avocaților de a fi efectuată o expertiză judiciară asupra copiilor neautentificate ale rulajelor bancare.
Chiril Lucinschi a fost reținut de Centrul Național Anticorupție pe 25 mai în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank și este cercetat în arest la domiciliu. Fostul deputat de declară nevinovat.