Instalat în funcție acum două săptămâni, în biroul primarului Chișinăului, Ion Ceban, se fac reparații
-
26 Noiembrie 2019 09:40
La Primăria din Chișinău se muncește cu spor. Cel puțin în biroul primarului general instalat în funcție acum două săptămâni. Se fac reparații, deși Ion Ceban spune că e o simplă reîmprospătare la locul de muncă. Și drapelele au fost trimise la spălătorie, scrie Tvr Moldova.
Primarul Ion Ceban spune că biroul a fost abandonat timp de un an și jumătate și avea nevoie de reparații.
„Păcat că atunci când dvs ați fost la mine în birou nu v-am arătat în ce stare erau steagurile, am dat să se spele, să se intervină pe undeva. Se face așa o reîmprospătare”, spune primarul.
În birou, lucrările sunt în toi. Renovare se va face și în camera de odihnă a primarului general. Despre costuri, vom afla mai târziu.
Silvia Radu, cea care a asigurat interimatul după demiterea lui Dorin Chirtoacă, a fost ultima care a stat în biroul oficial al primarului general.