Vremea geroasă se va menține cel puțin încă o săptămână. IGSU reamintește despre riscul intoxicațiilor și izbucnirii incendiilor

  • 10 Ianuarie 14:53
Vremea geroasă se va menține cel puțin încă o săptămână. IGSU reamintește despre riscul intoxicațiilor și izbucnirii incendiilor

Vremea geroasă se va menține cel puțin încă o săptămână în Rep. Moldova, iar noaptea valorile termice vor scădea până la minus 15 grade, informează meteorologii. Totodată, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește despre riscul intoxicațiilor și izbucnirii incendiilor. De la începutul anului, s-au înregistrat peste 60 de incendii, transmite Radio Chișinău.

Gerul și ninsorile izolate se vor menține încă o săptămână. Ziua se vor înregistra valori de până la minus 8 grade, iar noaptea de până la minus 15 grade Celsius, a comunicat pentru Radio Chișinău, șeful secției prognoze a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Ghenadie Roșca.

Ne așteptăm ca vremea geroasă să se mențină încă pe teritoriul țării până pe data de 17. Pe timp de noapte să avem valori termice între -10 și -1, desigur că în unele nopți vor fi temperaturile un pic mai ridicate cu +3 grade Celsius. Pe timp de zi, în general ne așteptăm să avem între -2 și -8 grade Celsius. Pe data de 15 și 16 ne așteptăm să avem o ușoară creștere, și inclusiv ziua de mâine să fie în jur de zero grade Celsius . Ne așteptă, ca pe data de 12 și 13 să avem ninsori, acestea desigur că vor fi slabe cantitativ, vor cădea izolat”, a spus Ghenadie Roșca.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să nu aprindă focul cu lichide ușor inflamabile, cum ar fi benzina, motorina și gazul lampant, dar și să evite suprasolicitarea sobelor de încălzit. În același timp, trebuie evitată suprasolicitarea rețelelor electrice. În acest sens, oamenii nu trebuie să includă într-o priză mai multe aparate de consum de energie electrică, a spus ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu:

„În vederea prevenirii situațiilor de risc, salvatorii îndeamnă maturii să nu le permită celor mici să aprindă focul și să nu-i lase de unii singuri în casă în timp ce sobele și alte surse de încălzit sunt puse în funcțiune. Mai mult, pe timp de noapte, dar și la plecarea din locuință, specialiștii recomandă ca focul din sobă să fie stins, iar aparatele electrice să fie decuplate”, a spus Lilaiana Pușcașu.

De la 1 ianuarie și până în prezent în Rep. Moldova au fost înregistrate 61 de incendii provocate de sursele termice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:88 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău