Inspectoratul General de Carabinieri marchează 32 de ani de la fondare

  • 12 Decembrie 2023 11:55
Inspectoratul General de Carabinieri marchează 32 de ani de la fondare

Inspectoratul General de Carabinieri marchează astăzi 32 de ani de la fondare. Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat angajații instituției, iar în semn de recunoștință pentru activitatea prodigioasă și serviciul militar ireproșabil a oferit Diplome de Onoare din partea Guvernului, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare a Executivului.

Șeful Cabinetului de miniștri a remarcat implicarea, dedicația și profesionalismul cu care angajații Inspectoratului își exercită misiunea, menționând că, încă de la fondare, carabinierii s-au remarcat în timpul războiului de la Nistru, fiind în primele rânduri pentru apărarea integrității și securității statului. Totodată, recent, sute de carabinieri s-au mobilizat în timpul viscolului fără precedent, care a afectat partea de sud a Republicii Moldova, scrie sursa citată.

„Ați fost și sunteți mereu acolo unde este nevoie, de la misiunile obișnuite de patrulare și asigurare a securității, la misiuni urgente în cazul unor calimități. Angajamentul vostru continuu pentru siguranța publică a fost foarte important în ultima perioadă, iar, datorită activității pe care o desfășurați, oamenii din țara noastră s-au simțit în siguranță. Vă mulțumesc pentru serviciul exemplar și pentru că sunteți devotați patriei”, a spus premierul Dorin Recean.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:1,54 m/s
Tue
10
Wed
10
Thu
12
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău