Inspectoratul de Stat al Muncii a publicat graficul controalelor planificate în 2023. Câte companii sunt vizate

  • 17 Ianuarie 2023 13:43
Inspectoratul de Stat al Muncii a publicat graficul controalelor planificate în 2023. Câte companii sunt vizate

Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a anunțat la ce companii va merge în controale în 2023. Potrivit graficului publicat, inspectorii vor vizita anul viitor circa 1439 de agenți economici din întreaga țară.

Majoritatea companiilor incluse în listă – 1427, vor fi verificate la capitolul respectării actelor legislative și a altor acte normative în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, scrie Bizlaw.md.

Alte 12 companii vor fi verificate în ceea ce privește respectarea cadrului normativ privind activitatea agențiilor private și a intermediarilor nelicențiați care realizează activitatea legată de plasarea în câmpul muncii în străinătate a cetățenilor Republicii Moldova.

Graficul controalelor planificate în 2023 de ISM poate fi consultat aici.

Precizăm că, anterior, Confederația Națională a Patronatelor a emis un comunicat în care a declarat că având în vedere că până în 01.01.2023 nu a fost aprobat, coordonat și publicat nici un Plan anual al controalelor pentru Inspectoratul de Stat al Muncii, iar potrivit art. 31 din Legea 131/2012, rezultatele controlului se consideră nule și nu pot servi drept temei pentru executarea prescripției privind înlăturarea încălcărilor și/sau pentru aplicarea sancțiunilor respective în cazul în care controlul a fost efectuat de organul de control și/sau de colaboratorii acestuia cu încălcarea prevederilor prezentei legi, se poate deduce că ISM nu va efectua controale planificate în acest an.

La câteva zile de la emiterea comunicatului, ISM a publicat Planul controalelor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:2,57 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău