INSP: În R. Moldova pot fi identificate sectoare de drum pe care să se circule cu 110 km/h

  • 19 Ianuarie 2022 16:22
INSP: În R. Moldova pot fi identificate sectoare de drum pe care să se circule cu 110 km/h

Pe majoritatea drumurilor din Republica Moldova, conform cerințelor Regulamentului circulației rutiere, nu poate fi permisă circulația automobilelor cu o viteză mai mare de 90 km/h. Totuși, unor porțiuni de drumuri internaționale li se poate acorda statut de autostradă, fapt care ar permite circulația cu 110 km/h în condiții legale. „După darea în exploatare a drumului internațional R1 (pe direcția Chișinău – Sculeni), în cazul în care vor fi identificate unele segmente de drum unde ar putea fi majorată viteza până la 110 km/h, va putea fi aplicată această măsură, dacă vor fi întrunite toate elementele de siguranță”, a menționat pentru IPN Petru Spînu, șef de secție în cadrul Inspectoratului Național de Siguranță Publică (INSP).

„În cazul în care nu sunt locuri de întoarcere și se asigură la maxim siguranța circulației rutiere, ar putea fi implementată o asemenea soluție. Însă ea trebuie coordonată cu administratorul de drum. Toate restricțiile de circulație și toate organizările de circulație se fac de comun acord cu administratorii de drum. Pe drumurile internaționale coordonator este întreprinderea de stat Administrația de stat a drumurilor (aflată în subordinea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, n.r.), iar Inspectoratul Național de Siguranță Publică este coordonatorul”, a precizat Petru Spînu. Cele două instituții de stat au dreptul să facă modificări ale regimului de circulație pe anumite porțiuni de drum.

În 2017 s-a examinat posibilitatea acordării statutului de autostradă unei porțiuni de 6 km de pe drumul internațional R6 (pe direcția Chișinău – Soroca), între localitățile Gornoe și Peresecina, din raionul Orhei. „Atunci la noi a ajuns o așa propunere. Noi am avizat negativ. Proiectul nu a fost implementat. Pentru a circula cu viteză de 110 km/h, în regim de autostradă, nu trebuie să fie încrucișări și nu trebuie să fie accese artificiale, locuri de întoarcere pe mijloc. La viteza de 110 km/h, pentru întoarcere trebuie să fie intersecții denivelate. Pe autostrăzi, când șoferul trebuie să vireze la stânga, are ieșire pe dreapta și apoi circulă fie pe dedesubt, fie pe deasupra”, a explicat Petru Spînu.

Pentru a se permite circulația cu o viteză de 110 km/h pe un segment de drum, carosabilul trebuie să fie reparat, să aibă toate marcajele și indicatoarele corespunzătoare, cel puțin două benzi în același sens, să fie delimitat de un parapet rigid de drumul cu sens opus și să nu aibă intersecții.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
2,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Fri
4
Sat
7
Sun
7
Mon
8
Tue
8

Ultimele știri

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

Oscar 2025: A fost anunțată lista completă a nominalizărilor la cele mai prestigioase premii din cinematografie

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

MEC lansează o campanie națională pentru pregătirea absolvenților de gimnaziu la proba de matematică. Circa 6 mii de elevi vor beneficia de cursuri gratuite

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Zestrea Neamului | Cornelia Bodescu: „Cântecul merge mână în mână cu arta tradițională ca să iasă ceva frumos și benefic tuturor” (Audio)

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Energocom a cumpărat pentru prima dată energie electrică de pe Bursa Română de Mărfuri

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Kremlinul se declară pregătit de un dialog „reciproc respectuos” cu Donald Trump, care a amenințat cu sancțiuni dacă Rusia nu încheie un acord de încetare a războiului în Ucraina

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Președinta Adunării Naționale a Sloveniei a avut întrevederi cu Mihai Popșoi și Oleg Serebrian (FOTO)

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

Analist: „Retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului ar însemna soluționarea conflictului transnistrean și reintegrarea Republicii Moldova, însă Rusia nu va accepta acest lucru”

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

CNAM: Cetățenii Republicii Moldova care se află peste hotare mai mult de 183 de zile pe an nu sunt obligați să achite prima de asigurare medicală obligatorie

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Delegația Republicii Moldova, la ședința Comisiei Unificate de Control de la Bender. „Mecanismul actual de menținere a păcii pe râul Nistru a fost destabilizat și discreditat considerabil”

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Arhivă Radio Chișinău