Însoțitorii persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului vor primi bilet la sanatoriu
-
11 Februarie 2019 10:30
Guvernul a aprobat mecanismul de asigurare a dreptului la însoțitor în perioada de tratament sanatorial pentru persoanele cu dizabilități severe de pe urma războiului, transmite IPN.
Decizia vizează persoanele care, potrivit concluziei Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, necesită ajutor permanent din partea altei persoane.
Astfel, însoțitorii vor beneficia de bilet de tratament sanatorial, cu acordarea pachetului deplin de servicii de recuperare/reabilitare.
Potrivit informațiilor parvenite de la Casa Națională de Asigurări Sociale, la evidență sunt 1405 persoane cu dizabilități de pe urma războiului, dintre care 322 sunt cu grad sever.